Eliberat după 57 de zile de arest, Vasile Avram s-a refugiat în mijlocul familiei. Sorin Țerbea a fost obligat să amâne cu o zi plecarea la Târgu Mureș, pentru că azi este programat un termen în procesul de la Curtea de Apel București.
Vasile Avram a ieșit luni seară pe ușa de la Cercetări Penale în jurul orei 22:00. S-a urcat în mașină, însoțit de copii și de soție, iar în mai puțin de 30 de minute a ajuns la locuința sa, din zona Tineretului din Capitală. La puțin timp, și-au făcut apariția și frații săi, care au fost nelipsiți din sala de judecată la fiecare întâlnire cu magistrații. „Au făcut noapte albă, pentru că au avut multe să-și povestească”, spun apropiații. Ieri, Avram a ieșit la cumpărături, alături de soția sa, Gabriela.
După ce a părăsit arestul, însoțit doar de unul dintre avocații săi, Sorin Țerbea s-a dus direct la un hotel din Capitală, unde a rămas peste noapte. Și-ar fi dorit să plece acasă, la Târgu Mureș, însă i-ar fi fost greu să ajungă după aceea azi la ora 11:00 la Curtea de Apel București, unde se judecă procesul în care el și Vasile Avram sunt judecați pentru dare și luare de mită în formă continuată. Omul de afaceri a anunțat că mâine va susține o conferință de presă la hotelul pe care-l deține la Tg. Mureș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER