Vasile Gheorghe, „curățat” de Stoichiță

Antrenorul Mihai Stoichiță a anunțat, sâmbătă dimineață, lotul
pentru cantonamentul montan de la Brașov, surpriza fiind aceea a
absenței lui Vasile Gheorghe. Jucătorul Astrei care a bifat 33 de
meciuri sezonul trecut, dintre care 32 ca titular a fost scos din
lot și, de luni, se va prezenta la echipa a doua, până se va găsi o
soluție pentru ultimul an de contract pe care-l are cu Astra.

Chiar dacă nu este confirmată oficial „legătura”, se pare că
jucătorul adus la echipă acum 2 ani de la Unirea Urziceni, „via”
Dunărea Giurgiu, a fost pedepsit pentru un incident petrecut în
vestiar când antrenor era Marin Barbu, incident care are legătură
cu plata drepturilor financiare, „răzvrătitul” fiind astfel
pedepsit.

În plus, față de lotul care s-a antrenat la Ploiești, săptămâna
trecută, au mai rămas acasă atacantul Mihăilă și portarii Gavrilaș
și Vârtopeanu, care vor fi trimiși, se pare, toți, la Dunărea
Giurgiu.

Noutățile vin de la
Snagov!

Mihai Stoichiță a decis să apeleze, pentru acest prim stagiu de
pregătire la următorii jucători: Miron, G. Popa, Ebede – portari,
Crăciun, Mihuț, L. Dumitru, Rohat, Mihalache, Pocuca, Oprsal,
Condrea, Djukic, Sandu, Semeghin, M.Florea – fundași, Paulinho,
Strătilă, Kamara, Bornosuzov, Seto, Cl. Tudor, Dinu I, Vădrariu,
Stan, Kalicanin – mijlocași, Fatai și Gussev – atacanți.

În afara celor două transferuri deja perfectate, portarul
camerunez Ebede și mijlocașul bulgar Bornosuzov, în lot și-au făcut
apariția, în probe, alte nume noi, precum fundașii dreapta Dorin
Mihuț (28 ani), de la UTA, și Laurențiu Dumitru (27), fost la
Petrolul, apărătorii centrali croați, impresariați de Florin Iacob,
Predrag Pocuca (24ani – UTA) și Bojan Djukic (23 de ani; ND Gorica
– Slovenia), fundașul stânga Marian Florea (28; FC Snagov),
mijlocașul dreapta Ibrahim Kamara (23; născut în Sierra Leone; fost
junior la Stuttgart), mijlocașul central Viorel Dinu I (32 ani; FC
Snagov), mijlocașul stânga sârb Ivan Kalicanin (26 ani; de la
Cukaricki Stankom) și atacantul Kehinde Fatai (20 ani),
internațional Nigeria under 20, liber de contract, venit de la
Farul.

Surprizele sunt reprezentate de aparițiile jucătorilor de la FC
Snagov, Viorel Dinu I și Florea, fotbaliști pe care secundul Mihai
Stoica i-a avut sub comandă, dar și cooptarea în lot a lui Dorin
Mihuț, un jucător care nu este la prima „tentativă” de a se „lipi”
de o echipă ploieșteană, fie ea, Astra sau Petrolul.

Pe măsură ce colectivul tehnic al echipei se va decide asupăra
celor aflați în probe, este posibilă și apariția altor jucători
noii, postul cel mai „descoperit” fiind cel de atacant.

Publicat: 20 06. 2010, 20:21
Actualizat: 20 06. 2010, 20:24