Vasile Miriuță, antrenorul echipei Minaur Baia Mare și fost tehnician la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre situația din „Ștefan cel Mare”, dar și cea a transferului lui Deian Sorescu, căpitanul în vârstă de 23 de ani al „câinilor”.
În această vară, Dinamo a primit o ofertă din partea polonezilor de la Legia Varșovia pentru Deian Sorescu, însă oficialii au refuzat-o, pentru că aceasta nu se ridica la nivelul așteptărilor. Legia oferea doar aproximativ 400 de mii de euro în schimbul căpitanului din „Ștefan cel Mare”.
Vasile Miriuță este de părere că Deian Sorescu valorează măcar un milion de euro.
De asemenea, antrenorul consideră că dacă vreun club era cu adevărat interesat de Sorescu, fotbalistul ar fi plecat deja de la Dinamo.
„A început foarte bine acest campionat, chiar e un jucător care îmi place și mie, un jucător de valoare, dar hai săs punem lucrurilor pe nume! Dacă o echipă își dorește un jucător, indiferent că e Sorescu, Miriuță sau alt nume, dacă și-l dorește cu adevărat, dă un milion de euro.
Din ce văd eu până acum, înseamnă că nicio echipă nu a venit cu o ofertă concretă de un milion de euro. Înseamnă că echipele nu se înghesuie să dea un milion de euro la ora actuală.
Un club când își dorește un jucător merge și îl cumpără, pentru că un milion de euro nu e o sumă extraordinar de mare. Bine, în situația actuală, fiecare club ține de bani. E foarte greu. O echipă din Bundesliga dacă și l-ar dori pe Sorescu, ar veni și ar da un milion de euro pe Sorescu fără probleme. Din Italia sau Spania, la fel. Dacă nu au venit până acum, va fi foarte greu.
E un jucător care îmi place mult și a început foarte bine sezonul, dar uite că nu a venit nicio ofertă până acum”, a spus Vasile Miriuță, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER