Vasile Miriuță, reacție după ce e dorit la CFR Cluj: „Eu chiar dacă am fost dat afară, am rămas într-o relație bună”. Știe unde a greșit Dan Petrescu: „Nu mai e chimie de când a spus că vrea să plece”
Fost antrenor la CFR în două rânduri, Vasile Miriuță crede că Dan Petrescu a greșit când a acuzat conducerea clubului pentru că nu i-a adus jucători, din moment ce investițiile din Gruia sunt foarte mari.
O variantă care l-ar putea mulțumi și pe Nelu Varga și pe Marian Copilu pentru banca tehnică este Vasile Miriuță.
Fostul antrenor al CFR-ului este pe lista scurtă a oficialilor echipei clujene. Acesta a mai pregătit formația clujeană în două rânduri, în sezoanele 2013 – 2014 și 2016 – 2017.
Miriuță are o relație bună cu finanțatorul Nelu Varga și are și avantajul de a cunoaște mai mulți jucători, cu care a lucrat în trecut la CFR.
„Nu poți să tot zici de conducere. Conducerea, în acești trei ani ți-a adus jucători de valoare și a făcut tot efortul ca să ai un lot. Gândiți-vă câți bani a băgat patronul Nelu Varga să asigure toate condițiile. Nu mai vorbim că și în țară zbori cu charter, nu doar când joci la Roma”, a spus Vasile Miriuță, la Fotbal Look.
Vasile Miriuță: „Nu mai văd acea chimie între jucători și Dan Petrescu”
Tehnicianul de 52 de ani crede că principala problemă a lui Dan Petrescu este jocul slab al echipe și nu neapărat lipsa rezultatelor. „E o perioadă grea, înțelegem cu toții, și la Bayern Munchen și la Real Madrid, dar jocul mă deranjează pe mine. Nu joacă. Dacă ai ataca adversarul, dacă ai 10 ocazii, dai în portar de două-trei ori, ratezi un penalty, atunci nu ai ce să zici. Dar echipa nu joacă de câteva etape.
Vorbim de CFR, unde sunt așteptări mari, investiții mari. Chiar dacă s-au câștigat în ultimii 3 ani aceste campionate, trebuie să rămâi pe o linie „de plutire”. Mai pierzi un meci, poate două, dar e a patra înfrângere acasă”, a spus fostul antrenor din Gruia, care consideră că Petrescu a greșit și când a declarat că vrea să plece. „Echipa e stoarsă, s-a încheiat un ciclu. Ai adus niște jucători, dar nu mai văd acea chimie între jucători și Petrescu și nici răutatea din teren. De când a declarat că vrea să plece de la echipă a fost un declic, părerea mea. Sunt oameni profesioniști la club, care vor lua decizia cea mai bună”, a spus Miriuță.
Miriuță, variantă pentru CFR. „Am rămas într-o relație bună”
Acesta a plecat de la CFR odată cu venirea lui Nelu Varga în acționariatul clubului și a fost înlocuit de Dan Petrescu. Miriuță este un dintre variantele despre care se discută și astăzi în birourile clubului. „Eu chiar dacă am fost dat afară, am rămas într-o relație bună. Nu poți să te cerți cu niște oameni, care au fost corecți, au venit, nu te-au cunoscut. Cel mai important să lași loc de bună ziua”, a spus antrenorul, la Look Sport+.