Vaslui a ieșit de tot din cursa pentru titlu, Hizo răsucește cuțitul în rana lui Porumboiu:** „Doi ani a fost totul bine, acum nu recunosc echipa”

FC Vaslui a pierdut surprinzător în deplasarea de la Voința Sibiu (0-3), însă după aspectul jocului echipa lui Inacio Augusto nu s epoate considera nici măcar nedreptățită de soartă. Eșecul a fost urmărit din tribune și de Viorel Hizo, antrenorul care a stat pe banca formației moldave până la finalul turului și care s-a declarat dezamăgit de faptul că toată munca sa a fost ruinată de la sosirea tehnicianului portughez.

„Astăzi nu am recunoscut Vasluiul. Nu am văzut niciodată echipa jucând așa. Nu mi-a plăcut deloc echipa asta. Ca să faci apărare în zonă la faze fixe îți trebuie jucători bine pregătiți pentru așa ceva, iar noi în România nu avem așa ceva. Vaslui a jucat de doi ani cu marcaj om la om la fazele fixe și a făcut-o foarte bine. Acum se scoate în evidență faptul că Marius Constantin a greșit contra CFR-ului, dar de fapt Anderson a fost cel care a comis trei greșeli în faza premergătoare centrării lui Sougou. Am văzut și azi aceleași erori și nu am recunoscut echipa.

După doi ani în care totul a mers bine, s-a ajuns ca Vaslui să nu aibă niciun șut pe poartă în 90 de minute. Voința nu m-a surprins, a făcut ce trebuia să facă, a luptat. Dacă Vasluiul bagă pe teren cel mai bun 11 meci de meci, e cea mai bună echipă din campionat, de departe. Se simte lipsa lui Sânmărtean, ceea ce înseamnă diminuarea randamentului lui Wesley”, a spus Hizo la Sport.ro.

Publicat: 07 04. 2012, 17:31
Actualizat: 07 04. 2012, 17:32