Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a surprins după eșecul suferit de echipa sa în fața lui FC Vaslui (0-1) d\nd vina pe frământările din tabăra moldovenilor pentru rezultatul surprinzător din Ghencea. Tehnicianul a acuzat și indisponibilitățile cu care s-a confruntat.
„Am făcut un meci slab, ne-am bătut joc de ocazii. A fost și acel moment dinaintea meciului, pe care nu îl înțeleg. Vin cu juniori, nu vin cu juniori, amână startul meciului…Nu dau vina pe aceste lucruri, dar avem și noi un program. E ok, încerc să uit acest meci. Noi am avut o altă problemă. Aproape jumătate din echipa de bază a fost bolnavă: Popa, Tătărușanu, Pârvulescu, Chipciu au luat un virus, au stat numai la toaletă, au vomitat, nu le-a fost bine deloc. Sper să îi refacem până la meciul cu Dinamo.
Trebuie să mă intereseze mai mult cum au jucat băieții noștri decât cei de la Vaslui, au fost vreo trei sau patru care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Sunt sigur că jocul acesta a fost făcut intenționat de cei de la Vaslui, o capcană în care am picat. Trebuie să recunoaștem, însă, că au jucat și ei destul de bine, ca orice echipă care vine în Ghencea. Repet, vreau să uit tot ce s-a întâmplat în jurul acestui meci, nu este normal să se întâmple așa ceva când este vorba despre un meci oficial, atât de mediatizat”, a spus Reghecampf la Dolce Sport.
„Dacă mai poate Dinamo întoarce scorul în Cupă? Se poate orice, important este să jucăm noi cum trebuie. Sper să reușim să scoatem un rezultat bun și să îi mulțumim pe fani, iar la finalul sezonului să fim toți sănătoși. Trebuie să fim cu capul sus, pentru că am muncit mult pentru a fi aici. Îmi pare rău că nu am câștigat astăzi, era foarte important pentru noi, dar sper să nu mai repetăm aceste erori pe viitor”, a mai adăugat antrenorul Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER