Meme Stoica i-a răspuns lui Adrian Porumboiu, care, înaintea meciului direct din Ghencea, a declarat că George Galamaz nu ar fi trebuit să aibă drept de joc în partida cu Vasluiul.
Stoperul a primit cartonaș roșu în meciul cu FC Brașov și a fost suspendat o etapă de Comisia de Disciplină.
Referitor la meciul de sâmbătă, Meme Stoica nu pare deloc încrezător în forța elevilor lui Sorin Cîrțu.
„Dacă vrea justificări, domnul Porumboiu să meargă la Comisia de Disciplină. Galamaz, la 30 de ani, a luat primul cartonaș roșu din carieră. Nici la juniori nu a luat roșu. Cred că s-a ținut cont și de asta. E o sete a lui Porumboiu să se certe cu toată lumea. El are probleme cu Liga și cu Comisia de Disciplină, nu cu Steaua”, a spus Meme Stoica la Dolce Sport.
„Sunt mai pesimist ca de obicei pentru că nu mi-a trecut supărarea după înfrângerea cu Brașovul. Când mă gândesc că jucăm cu ei în semifinalele Cupei, mă apucă frisoanele. Oamenii sunt buni. Tot respectul pentru cei de acolo. Nu degeaba au cele mai mari salarii din Liga I. Și, după informațiile mele, au cele mai mari salarii din istoria fotbalului românesc. Nu degeaba Porumboiu l-a adus acolo pe Adailton luându-i fața Cesenei”., a mai spus Meme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER