Vasluienii nu i-au menajat pe steliști nicio secundă

O fază controversată a partidei s-a petrecut în minutul 30, când senegalezul Ousmane N’Doye a scăpat ca prin urechile acului de o eliminare.

Jucătorul Vasluiului a intrat cu talpa direct pe tibia stelistului Tiago Gomes, moment în care căpitanul Mirel Rădoi și ceilalți coechipieri ai acestuia, deja cu nervii la pământ după ce Ljubinkovic deschisese scorul, au sărit la gâtul mijlocașului de culoare. Încăierarea a fost oprită imediat de arbitrul Hațegan, care însă nu i-a arătat decât cartonașul galben vasluianului, deși era o fază clară de cartonaș roșu.

Ulterior, Tiago Gomes a încercat să se răzbune cu aceeași monedă, sfârșind prin a fi și el avertizat în debutul reprizei a doua, după ce Hațegan îl mai iertase o dată pentru călcarea unui adversar. Nervii au cedat pe final, când Ghionea și P. Jovanovic au fost eliminați după intrări dure asupra adversarilor.

Publicat: 30 07. 2008, 23:55
Actualizat: 31 07. 2008, 00:01