Vasluiul a schimbat aproape toată echipa

Adrian Porumboiu a cheltuit în această vară aproximativ două milioane și jumătate de euro pentru a schimba fața echipei pe care o patronează. După ce s-a simțit trădat în meciul cu Steaua din returul trecut, Adrian Porumboiu a promis că va schimba radical echipa vasluiană. În primul unsprezece pe care Viorel Hizo încearcă să-l omogenizeze pentru campionatul care va debuta la finele acestei luni, doar Marko Ljubinkovic și Bogdan Buhuș se mai regăsesc. Pentru că portarul Hăisan este suspendat pentru primele două etape, slovacul Kuciak este favorit pentru postul de titular. Cum Apostol a plecat la Bacău, Dănuț Munteanu de la Urziceni are cele mai mari șanse de a juca titular. Aici mai există și varianta cu bulgarul Genchev, acesta putând evolua la fel de bine și ca mijlocaș de bandă dreaptă. În centru, doar Marko Ljubinkovic se mai regăsește. Pentru postul de mijlocaș dreapta sunt pregătiți Genchev și Petar Jovanovic. Aliuță va juca lângă Ljubinkovic, iar pe stânga a fost adus peruanul Salazar. În avanposturi perechea Lucian Burdujan și Nemanja Jovanovic este pariul vasluienilor pentru sezonul viitor. “Am și vândut jucători, dar am și luat câțiva. Eu cred că am făcut alegerea bună. Cel mai bine vom vedea ce va fi în meciurile oficiale. Am fost în cantonamentul echipei din Germania și îmi place ce am văzut. Băieții sunt motivați și echipa este pe drumul cel bun”, a spus Porumboiu. Și Viorel Hizo este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, dar spune că are probleme la omogenizarea echipei de bază: „Am jucat două meciuri amicale până acum și nu ne-am mișcat rău. Sunt mulțumit de toate achizițiile. Sunt jucători cu experiență. Nu vă pot spune acum care va fi primul unsprezece. Credeți-mă! Nici nu știu acum care va fi echipa de bază. Cine e mai în formă va fi titular“.

9 atâția jucători noi au adus oficialii lui FC Vaslui pentru a-și îndeplini obiectivele pe care le au în sezonul viitor.

Publicat: 07 07. 2008, 20:34