Ștefan Mardare este nemulțumit de situația în care se află acum la Rapid și ia în calcul revenirea la FC Vaslui.
După accidentările celor doi fundași centrali, Dănuț Muteanu și Gabriel Cânu, Vasluiul nu a mai reușit să se impună în niciun joc oficial, îndepărtându-se tot mai mult de locurile europene. După mai multe încercări eșuate de a transfera fundași centrali din străinătate, oficialii vasluieni s-au gândit să-l readucă la echipă pe Ștefan Mardare, cel care la Rapid nu a primit prea multe șanse de a evolua în echipa giuleșteană. Internaționalul de tineret a fost transferat la echipa giuleșteană în această vară contra sumei de 600.000 de euro. În tranzacție a intrat și atacantul Lucian Burdujan, acesta semnând un contract cu Vasluiul pe o perioadă de trei ani.
Mardare: „Am știut că va fi mai greu“
Vasluienii au fost atenți atunci când s-au făcut actele cu clubul giuleștean și l-au păstrat în coproprietate pe tânărul internațional de tineret. „Normal că nu pot fi mulțumit cu ceea ce mi se întâmplă acum la Rapid. Am știut că va fi mai greu la o echipă mare, așa cum e Rapidul, dar consider că nici nu mi s-au dat multe șanse de a arăta ceea ce pot să joc. Am fost folosit la meciul de Cupa României cu Petrolul și atât”, a spus Mardare, care a recunoscut că ia în calcul și despărțirea de clubul giuleștean în iarnă: „Nu m-a sunat nimeni de la Vaslui să-mi spună de un eventual împrumut al meu la echipa domnului Porumboiu, dar iau în calcul orice variantă la finele acestui tur. Este adevărat că în primele două etape ale turului nu am avut drept de joc pentru am fost suspendat, dar nici apoi nu am fost prea băgat în seamă. Îmi este dor să joc. Vreau să arăt că pot evolua la un nivel înalt. Pentru că nu am jucat deloc la Rapid, am fost folosit tot mai puțin, pe bună dreptate, și la lotul național de tineret“.
"Nu pot fi mulțumit cu ceea ce mi se întâmplă acum la Rapid. Nici nu mi s-au dat multe șanse de a arăta ceea ce pot să joc" – ȘTEFAN MARDARE, fundaș Rapid
"Nu m-a sunat nimeni de la Vaslui, dar iau în calcul orice variantă la finele acestui tur. Îmi este dor să joc" – ȘTEFAN MARDARE, fundaș Rapid 52 de meciuri a adunat până acum în Liga I fundașul Ștefan Mardare
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER