Vasluiul încă visează
Partida de la Vaslui a început neașteptat de abrupt. Ambele echipe au pornit cu garda jos, dar s-au stins foarte repede.
Practic, în afara golului marcat de Genchev în minutul șase și a penalty-ului ratat de același mijlocaș, partida a fost una extrem de modestă.
Doar bara lui Milisavljevic, din final i-a mai trezit din amorțeală pe fanii prezenți în tribune, prea puțin însă pentru o partidă de Liga I.
Nici repriza secundă nu a rupt gura târgului. Oaspeții au căzut fizic, dar Vasluiul nu a reușit să profite și să-și creeze ocazii mari de gol. Totuși, Cristi Munteanu, poate cel mai bun fotbalist al oaspeților a comis o gafă monumentală care a închis practic meciul. Șutul lui Zmeu, de la 30 de metri, a fost scăpat de goalkeeper printre picioare.
Vasluiul încă speră că va obține pe ultima sută de metri calificarea în Europa League, în timp ce Otopeniul părăsește cu capul plecat prima scenă.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE-TEXT AL MECIULUI DE LA VASLUI
Iată primul `11` al celor două echipe:
Vaslui: Kuciak – Buhuș, Zubar, Farkas, Luz – Genchev, Pavlovic – Ljubinkovic, Zmeu, Mlisavljevic – Temwanjera
Rezerve: Puia, Papp, Markovic, Bălace, Kirovski, Cânu, Nemanja Jovanovic
Otopeni: Cr.Munteanu – Rada, Panait, Dumiterscu, Vitor – Pârvu, V.Negru, Menassel, Lazic – L.Ganea, Caramarin
Rezerve: Nae, Ardeleanu, Mărgărit, Pană, Drăghici, Chiacu, Constantin