FC Vaslui nu se va despărți de niciun jucător în această vară, singurul jucător care și-a luat deja la revedere de la formația lui Viorel Hizo fiind bulgarul Stanislav Ghencev, cel care a solicitat un salariu considerabil pentru a-și pune semnătura pe acordul de prelungire.
În așteptarea primului meci din preliminariile Ligii Campionilor, dar și a deciziei TAS, care va sosi la sfârșitul lunii iunie, finanțatorul Adrian Porumboiu a dat asigurări cu privire la stabilitatea lotului:
„Nu pleacă nimeni în această vară! Este exclus să facem vreun transfer către o altă echipă. Tocmai le-am prelungit contractele lui Campano și Rivas. Continuăm atâția câți suntem”, a declarat Adrian Porumboiu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER