Antrenorul portughez Augusto Inacio (foto, 57 de ani) are deja aproape o lună de când conduce trupa vasluiană, dar n-a avut încă prilejul de a face cunoștință cu orașul în care se va muta pentru cel puțin șase luni.
Jucătorii moldoveni revin mâine în țară, însă tehnicianul portughez nu va merge cu ei la Vaslui, acesta alegând să plece direct în Portugalia. Inacio a ajuns în România pe 29 ianuarie, dar nu a fost deloc în orașul moldvan. A aterizat la București, s-a înțeles cu Porumboiu, iar apoi a plecat direct în cantonamentul din Antalya. Portughezul va ajunge abia marți la Vaslui, cu trei zile înainte de reluarea campionatului. „Am auzit multe lucruri bune despre România și despre campionatul vostru de fotbal. Sper să mă adaptez repede și să mă simt cât mai bine la voi”, a spus Inacio.
FC Vaslui joacă duminică, 4 martie, în deplasare cu Petrolul (ora 19:30, DigiSport), primul meci din 2012.
20 de mii de euro pe lună este salariul lui Augusto Inacio la Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER