Vătăjelu susține că CS U Craiova poate prinde play-off-ul în ultimele trei etape. „Altfel nu mai intrăm pe teren”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius ANGHEL
Vătăjelu susține că CS U Craiova poate prinde play-off-ul în ultimele trei etape.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Chiar dacă are de recuperat opt puncte față de ASA Târgu Mureș, în cele trei etape rămase de disputat din returul Ligii 1, fundașul stânga Bogdan Vătăjelu speră ca CS U Craiova să realizeze minunea și să prindă locul 6, poziție ce asigură calificare în play-off.

„Noi putem mai mult de locul 8. Nu s-a terminat campionatul, mai avem trei etape. O să dăm tot ce putem să prindem play-off-ul. Chair dacă și eu am spus-o, a declarat și nea Emil (n.r. – antrenorul Emil Săndoi), că nu prea mai sunt șanse, mai avem doar matematice, noi credem în noi. Sperăm să recuperăm diferența față de locul 6, altfel nu mai intrăm pe teren. La forma pe care am arătat-o în ultimul timp, asta nu ne mai motivează, nu am avut rezultatele pe care le doream. Asta ne-a dat puțin înapoi”, a spus Vătăjelu, care a făcut eforturi să ajungă la Cupa Sergiu Radu din orașul său natal, Râmnicu Vâlcea.

Jucătorul lansat în fotbalul mare de antrenorul Dan Zguroiu, la juniorii lui Sporting Râmnicu Vâlcea, crede că echipa este blocată psihic de rezultatele negative. „Suntem același lot ca anul trecut, când am reușit o clasare pe locul 5. Atunci au fost și echipe mai puternice. Arbitrii au și greșit în defavoarea noastră, dar greșelile sunt umane. Acum nu mai putem întoarce nimic, vrem să luăm toate punctele puse în joc. Nea Emil Săndoi este antrenorul nostru, cu dânsul și nea Sorin Cârțu am făcut treabă bună și anul trecut și campionatul acesta. Cred că la noi a fost problema de un blocaj psihic. Nu reușim să ne deblocăm și să câștigăm meci de meci. De când am început să pierdem, tot facem egal sau pierdem”, a mai spus Vătăjelu.

În ultimele cinci etape din Liga 1, CS U Craiova a obținut doar un punct, astfel că a încheiat anul 2015 pe locul 8 în clasament, cu 27 de puncte în 23 de meciuri. Șansele de a prinde un loc de play-off în ultimele trei etape ale returului, care se vor desfășura în 2016, sunt de-a dreptul miraculoase.

Articol scris de Adi Georgescu (Râmnicu Vâlcea)

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×