Vâtcă a fost suspectat de blat** de către medieșeni!

Portarul împrumutat până vara viitoare de la Steaua, Andrei
Vâtcă, nu a primit șansa din partea antrenorului echipei Gaz Metan,
Cristi Pustai, să demonstreze că Steaua s-a înșelat atunci când a
decis să nu se bazeze pe el.

Deși goalkeeperul s-a pregătit bine în săptămâna premergătoare
jocului cu echipa din Ghencea, la ședința care a avut loc înainte
de startul partidei, Vâtcă a fost anunțat de Pustai că nu va fi
oprit în lot pentru acest meci. Motivul? Oficialii medieșeni aveau
informații că portarul a discutat de mai multe ori la telefon cu
steliștii în zilele dinaintea partidei. Cei de la Gaz Metan nu l-au
acuzat pe Vâtcă, însă au decis să nu riște și l-au scos din lot pe
fotbalist, ca să înlăture orice suspiciune. Interesant e că Vâtcă
nu are în contractul semnat cu echipa-gazdă nicio clauză care i-ar
interzice să evolueze împotriva fostei sale echipe, fiind cam
singurul jucător căruia Steaua nu i-a pus o astfel de condiție
atunci când l-a împrumutat la Gaz Metan.

Vâtcă a primit vestea cu surprindere, el crezând că nu va avea
probleme în a evolua în partida de aseară. Portarul a luat loc în
tribună și a urmărit totuși meciul colegilor săi.

17 partide a
evoluat Vâtcă pentru Gaz Metan

4 meciuri a
evoluat Vâtcă pentru Steaua

Publicat: 14 09. 2009, 09:13
Actualizat: 14 09. 2009, 09:17