Vâtcă: „Trebuie să batem la Internațional”

Elevii lui Pustai vor întâlni mâine o nou-promovată aflată pe val după un 1-0 cu Dinamo, chiar în „ograda câinilor”. Asta nu-i înfricoșează însă pe „găzari”, care simt că acum e momentul să culeagă puncte pentru a nu mai trece prin suferința de anul trecut.

„Este un meci foarte greu, dar trebuie câștigat. Avem șanse mai mari să scoate puncte cu Internațional decât cu formațiile puternice. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra acestor meciuri”, este de părere Cosmin Vâtcă, pe care nu-l sperie ultimul rezultat al lui Internațional.

„Știm și noi cum e să joci la o nou-promovată. Este mult entuziasm la început și apa și astfel de victorii surprinzătoare. Victoria lor cu Dinamo nu e concludentă. În mod normal echipele mici nu au constanță în evoluții”, spune Vâtcă.

După ce în sezonul trecut Gaz Metan a strâns doar 5 puncte din deplasare în tot campionatul, portarul ardelenilor este sigur că medieșenii vor pune mai multe probleme pe teren străin în acest sezon. „Va fi mai greu ca anul trecut pentru că acum vom fi luați mai în serios. Lumea știe deja cine e Gaz Metan, dar dacă vom avea mai multă agresivitate și concentrare va fi mult mai bine”, este de părere portarul împrumutat de la Steaua

Publicat: 15 08. 2009, 16:18
Actualizat: 15 08. 2009, 16:20