Rui Duarte, Milisavljevic, Teixeira, Renan și Surdu sunt singurii care și-au găsit noi angajamente
George Copos pare că a ajuns la capătul puterilor, cel puțin din punct de vedere financiar. După ce timp de două sezoane a plătit jucătorii regește, Copos a luat decizia de a face curățenie la Rapid. Patronul din Giulești a cerut insolvența clubului, iar 16 fotbaliști cu salarii mari au plecat deja de la echipa lui Marian Rada. Jucătorii care au părăsit corabia alb-vișinie în această iarnă au o valoare de piată de 6,7 milioane de euro, conform transfermarkt.de.
Majoritatea celor care și-au reziliat contractele cu gruparea „feroviară” nu și-au găsit angajamente sau au semnat cu echipe din lumea a treia a fotbalului internațional. Un exemplu elocvent este cel al lui Filipe Teixeira. Portughezul avea un salariu de 240.000 de euro pe an la Rapid și a plecat la formația pregătită de Marius Șumudică, Al Shaab, care se luptă să evite retrogradarea în Emiratele Arabe Unite. Un alt fotbalist ce avea un contract consistent în Giulești, Romeo Surdu, a semnat cu Apollon Limassol (Cipru). Atacantul a reușit să-i convingă pe ciprioți să-i ofere același salariu pe care i l-a plătit și Copos în Giulești: 200.000 de euro pe sezon. Tot în Cipru a ajuns și Rui Duarte. Anorthosis Famagusta a fost de acord să-i accepte capriciile și să-i dea fundașului dreapta un salariu de aproximativ 200.000 de euro pe an. La Anorthosis, portughezul se va reîntâlni cu foștii colegi din Giulești, Alexa și Spadacio.
„Mucles” , fără oferte
Cazurile prezentate mai sus sunt însă cele mai fericite. Mulți dintre cei care au decis să părăsească formația de sub Podul Grant au rămas, cel puțin pentru moment, fără angajamente. Dacă unii vor să se lase, exemplu în acest sens fiind Codrea, alții nu au nici măcar o ofertă. Apostol nu a mai evoluat de un an pentru prima formație a Rapidului și nu e căutat nici măcar de echipe slab cotate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER