Velcea, a doua finală
În urmă cu două sezoane, Poli juca finala cu Rapid chiar în Banat. Pe bancă era Vali Velcea, la ultimul meci ca principal în acel an.
Antrenase și în campionat 11 etape, în care a câștigat șase meciuri, dintre care cinci consecutive, dar a pierdut meciurile importante, cu CFR, Urziceni, UTA sau Craiova, ultimul chiar cu 1-5. În finala Cupei României, Rapid a câștigat cu 2-0, după care Velcea a fost înlocuit cu Uhrin.
Fostul închizător a revenit ieri, după ce fusese trimis pentru retur antrenor principal la echipa a doua, aflată în Liga a III-a. „Velcea este un produs al Banatului, un antrenor pe care îl creștem, este pregătit de performanță. A lucrat cu Olăroiu, cu Uhrin, a acumulat foarte mult. Dacă la toamnă își va lua licența Pro, ar putea rămâne în post”, a mărturisit Marian Iancu. Lui Vali Velcea, clubul i-a plătit costurile pentru a absolvi școala de antrenori cu licența Pro.
Â