Velcea nu se gândește la demisie: „Nu las clubul la greu. Mai vreau cinci jucători”

ACS Poli a înregistrat o nouă remiză albă pe teren propriu. Meciul jucat împotriva Coronei Brașov a fost la fel de plictisitor ca și cel în care alb-negrii au făcut 0-0 cu Viitorul.

Timișorenii au bifat astfel al șaselea joc consecutiv fără victorie în Liga I și al patrulea la rând în care nu au marcat. La meci au asistat doar 400 de spectatori și o mare parte dintre aceștia i-au cerut demisia antrenorului Valentin Velcea. Acesta nu vrea să le facă pe plac suporterilor. „Nu am auzit scandările. Trebuie să fii călit, eu m-am călit. Eu am puterea să continui pentru că am stat la acest club și când era foarte greu. Am stat și un an pe gratis. Nu stau pentru bani. Nu mă gândesc să plec, nu e normal să faci asta atunci când e greu. Atunci când voi simți că nu mai e benefică poziția mea în acest club, nu trebuie să mă dea nimeni afară. Am atât bun simț încât să mă uit în ochii lor și să le strâng mâna„, a spus Velcea.

Tehnicianul timișorean a dat din nou vina pe calitatea jucătorilor pe care îi pregătește. „Atât am putut la ora asta. Chiar dacă mă repet, avem la dispoziție o anumită calitate cu care trebuie să ne descurcăm până la o nouă oportunitate de a îmbunătăți această calitate. Dacă aveam puțină șansă, puteam să înscriem, am avut puțin noroc că nu am primit gol, dar asta e realitatea„, a afirmat antrenorul bănățenilor. Dacă s-ar deschide o fereastră în care ar putea aduce alți jucători la echipă, care să fie de bază, Velcea ar schimba aproape jumătate din primul unsprezece. „Mai am nevoie de cinci jucători„, a spus antrenorul lui ACS Poli. Acesta consideră că fotbaliștii pe care îi antrenează ar fi trebuit să aibă o motivare în plus după ce el, cu o zi înainte de joc, a spus public că și-ar fi dorit alți jucători în lot.

Șefii clubului timișorean păstrează tăcerea deocamdată în privința situației de pe banca tehnică. Unii dintre oamenii cu decizie de la club l-ar dori plecat pe Velcea, însă e foarte greu ca acesta să fie demis, deoarece și-a făcut un contract „beton” când a semnat cu clubul susținut de autoritățile locale și județene.

 

Publicat: 05 10. 2013, 14:19
Actualizat: 05 10. 2013, 14:23