Venirea lui Daum le dă speranțe! Astra și CFR vin cu propuneri de străini pentru echipa națională: „Acum nu vor mai fi 7 jucători de la aceeași echipă. Îi va convoca pe cei mai buni”
Venirea lui Christoph Daum la națională va aduce mai mulți jucători de la echipele din afara Bucureștiului în atenția primei reprezentative, e sigur Vasile Miriuță, antrenorul CFR-ului. Acesta a trimis săgeți către foștii selecționeri și faptul că aceștia s-au bazat pe mulți jucători de la Steaua. „Nu vor mai fi 7 jucători de la aceeași echipă. Daum va convoca cei mai buni jucători, pentru că îl știu. Vor fi și de la CFR și de la Craiova…”, crede Vasile Miriuță.
Acesta are deja doi jucători pe care îi va propune lui Cristoph Daum. „Nu voi aduce un fundaș central pentru că ar trebui să fie mai bun decât Larie și nu găsesc nicăieri un așa fundaș. Camora e un jucător pentru care. Nu găsești în România un jucător de nivelul lui Camora, e cel mai bun fundaș stânga din România. Îl luam la națională în urmă cu 2-3 ani”, este de părere Miriuță.
Mario Camora spune că nu va simți o presiune în plus pentru că în tribune, la Supercupa României, se va afla selecționerul care l-ar putea face primul străin naturalizat. „Va fi un meci normal pentru mine, am nevoie să mai câștig acest trofeu în România. Voi juca la fel și dacă vine selecționerul și dacă nu ar fi venit”, a spus Camora.
Și Astra are două propuneri pentru echipa națională. De Amorim a primit cetățenia română și e eligibil pentru o convocare, în timp ce Junior Moraes își va primi cetățenia română în iarnă.
Pentru Astra urmează partide cu CFR, Dinamo și FC Copenhaga. Astralii îl propun și pe Junior Moraes la națională. Va deveni român în iarnă. „Avem 3 meciuri de foc în 10 zile și să facem maximum din cele 3 meciuri. Cu mare bucurie am aflat pe aeroport eliberarea domnului Nicolae. Vom fi mai puternici. Vom fi altfel și nu vom mai fi lăsați de izbeliște. Noul căpitan de echipă este Junior Moraes. Sunt convins că William de Amorim să facă un meci și un sezon foarte bun și să fie convocat la națională. Junior Moraes care va primi cetățenia în iarnă, sper să intre și el în interesul naționalei”, a declarat Cristian Petre, secundul lui Șumudică.