Veste bună pentru dinamoviști: au primit o parte din restanțe! „Mai bine așa, decât nimic!”

Dinamo e de patru zile în Antalya, jucătorii au început pregătirile pentru mini-returul ce va debuta la sfârșitul lunii februarie, însă atmosfera din cadrul echipei este departe de a fi ideală.

Surse autorizate susțin că principala nemulțumire a elevilor lui Flavius Stoican era întârzierea salariilor, în condițiile în care la finele anului trecut conducerea promisese că măcar o parte dintre acestea urmau să fie achitate până la plecarea în cantonament.  În această dimineață, însă, dinamoviștii au primit vestea așteptată. Sau măcar o parte din ea!

Aceștia au fost anunțați că le-au fost virate pe card salariile aferente pe luna octombrie și o parte din noiembrie, urmând a se face eforturi ca până la începerea campionatului să se ajungă la zi cu remunerațiile. „Mai bine așa, decât nimic!”, au comentat jucătorii.

Publicat: 16 01. 2014, 15:45
Actualizat: 16 01. 2014, 15:55