Veste bună pentru steliști. Argăseală: „Căutăm soluții să folosim emblema încă de la începutul returului”

Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, după întâlnirea avută cu reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei, că se caută soluții pentru ca echipa de fotbal să poată folosi emblema și culorile încă din returul Ligii I.

„S-a arătat disponibilitate din partea ambelor părți. A fost o delegație foarte numeroasă din partea CSA Steaua. Căutăm soluții ca să continuăm această colaborare. Oricum, cadrul legal este mai anevoios, însă trebuie urmate niște proceduri. Căutăm soluții ca să avem această emblemă de la începutul campionatului. Nu a fost o negociere. Noi nu am venit și nici nu am fost chemați la o negociere. Am venit să găsim o soluție comună pentru a continua”, a spus Argăseală.

Valeriu Argăseală a afirmat că la partida cu Borussia Dortmund de sâmbătă, pe tricourile echipei va apărea emblema rotundă care conține o stea galbenă în opt colțuri, o cruce roșie, pe fond albastru. „Sâmbătă, la meciul cu Dortmund vom folosi emblema care a apărut în poza lui Gabi Tamaș de pe site-ul clubului. Din cauza faptului că există foarte multe probleme care trebuie rezolvate, atunci noi trebuie să ne luăm o măsură de precauție. Atunci, noi am înregistrat la OSIM acele mărci, o să utilizăm acea marcă până când va fi definitivată o soluție”, a completat Argăseală.

Acordul încheiat joi între Clubul Sportiv al Armatei și FC Steaua, privind folosirea mărcii de către gruparea de fotbal, este valabil până la evaluarea acesteia de către un evaluator autorizat și publicarea motivării deciziei ÎCCJ, se arată într-un comunicat al CSA, remis agenției MEDIAFAX.

„În urma întâlnirii dintre reprezentanții CSA Steaua București și cei ai SC FC Steaua București SA, desfășurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluționarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii: Până la publicarea motivării deciziei ÎCCJ și finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părți, în condițiile legii”, se arată în comunicatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua.

De asemenea, conform acordului, „folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul acelorași coordonate legale care au stat la baza acordurilor și contractelor anterioare”.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Clubul de fotbal deținut de Gigi Becali a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit, în decembrie, pentru a negocia termenii în care echipa de fotbal poate continua să folosească denumirea de FC Steaua. După întâlnire, cele două grupări au anunțat, într-un comunicat comun că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie 2014, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa și în Cupa Ligii să nu fie afectată.

În urma acestui litigiu, emblema FC Steaua a fost eliminată de pe site-ul oficial al clubului și de pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Constantin Gâlcă.

La începutul acestui an, clubul aflat în proprietatea lui Gigi Becali a depus la OSIM mai multe cereri de înregistrare a unor mărci diferite de cea pierdută în urma deciziei instanței supreme.

Mediafax

Publicat: 16 01. 2015, 09:09
Actualizat: 16 01. 2015, 09:10