Veste cât se poate de proastă primită de CFR chiar în momentul în care se credea că s-au rezolvat toate problemele: „Au apărut niște „prietenoși” din ăștia”. Decizia Tribunalului Cluj dă planurile peste cap
- Clujenii au primit o veste proastă în ziua ce trebuia să oficializeze depășirea stării de insolvență.
- Judecătorul sindic a amânat decizia pentru că au fost depuse aseară alte cereri de plată, unul dintre creditorii care dă bătăi de cap fiind firma de echipament Joma.
Oficialii CFR-ului se așteptau ca 10 martie 2017 să fie o dată istorică pentru clubul clujean. Societatea care manageriază echipă clujeană a avut astăzi termen la Tribunalul Cluj, în procesul insolvenței, iar judecătorul sindic trebuia să decidă ieșirea din insolvență, după ce investitorul german care a preluat echipa a livrat 5.3 milioane de euro, săptămâna trecută, pentru stingerea datoriilor.
Se pare că au apărut însă alte pretenții financiare, între timp. „Au apărut niște „prietenoși” din ăștia, care au încercat să tulbure apele, dar sunt nefondate aceste cereri și nu pot opri închiderea procedurii de insolvență. Aceste cereri de plată au fost făcute aseară, ca să vă dați seama, de niște așa ziși creditori, care s-au întins dincolo de anumite limite, ei crezând că dacă CFR-ul este presat de timp își vor primi banii, dar nu e chiar așa. Ne-am așteptat la astfel de șicane”, a spus administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, pentru cjsport.ro.
Unul dintre creditorii ce au ridicat pretenții între timp este firma de echipament Joma, cu care CFR a avut contract până în vară și care solicită plata a 500.000 de euro, în instanță. „În cazul procesului cu Joma este o datorie nerecunoscută, care se poate judeca și în afara procesului de insolvență, nu ar trebui să împiedice acest lucru ieșirea din insolvență”, a spus Zăvălean.
Clujenii speră să obțină decizia de încheiere a procesului de insolvență pe 20 martie, când a fost fixat următorul termen la tribunal.