Veste de ultimă oră pentru fanii Petrolului:** „Walter nu se retrage!” Ce obiectiv are Contra și cu cât se aleg ‘lupii’ din afacerea Cristea

Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a declarat miercuri, după o întâlnire cu oficiali ai clubului Petrolul, că a discutat cu patronul Florian Walter și acesta i-a transmis că nu dorește să renunțe la susținerea financiară a grupării prahovene.

Bădescu s-a arătat „îngrijorat” față de informațiile vehiculate în presa locală, legate de o posibilă retragere a lui Florian Walter de la Petrolul Ploiești și l-a invitat la o discuție lămuritoare, împreună cu cel de-al doilea acționar, Daniel Capră. Întâlnirea a avut loc miercuri, în absența lui Walter, dar edilul a precizat că a discutat cu omul de afaceri, iar acesta i-a transmis că parteneriatul dintre el și Petrolul este unul pe termen lung.

„Am vorbit și cu domnul Walter și dânsul este la fel de determinat în atingerea obiectivului și mi-a dat asigurări că parteneriatul dintre domnia sa și echipă este unul de lungă durată. În plus, să nu uităm, s-a semnat un acord între Consiliul Local și Petrolul. Și ca să infirm alt zvon, am vorbit și cu domnul Ghiță (n.r. – omul de afaceri Sebastian Ghiță, patronul echipei de baschet CSU Ploiești), iar acesta mi-a spus că nu se pune problema să se implice în fotbal”, a declarat Bădescu.

Primăria a alocat deja în bugetul pe anul acesta suma de opt milioane de lei pentru a sprijini echipa, bani ce vor fi acordați în funcție de peformanțe.

„Din punctul meu de vedere, la club nu sunt probleme. Am dorit o întrevedere cu domniile lor pentru a sublinia faptul că noi, municipalitatea și ploieștenii, dorim ca numele echipei să redevină un brand național respectat. Am subliniat că sprijinul nostru pentru echipă rămâne același promis. Îmi doresc ca cei de la Petrolul să ne ia banii, în funcție de performanțe, suma putându-se ridica la trei milioane de euro. De altfel, în bugetul pe anul acesta am alocat deja opt milioane de lei pentru a sprijini performanța echipei. Cred că Petrolul are elemente care o pot pune într-o poziție favorabilă la finalul sezonului. Personal, îmi doresc să revenim pe harta fotbalistică internațională„, a mai spus primarul orașului Ploiești.

La întâlnirea cu Bădescu a participat directorul general al clubului, Daniel Capră, care a susținut și el că echipa nu se confruntă cu probleme financiare majore.

„Este drept, s-au făcut speculații la adresa clubului și este păcat că unii oameni ne doresc răul prin aceste acțiuni. Din punct de vedere financiar, la Petrolul nu sunt probleme majore. Există anumite restanțe, întârzieri, ca peste tot în această perioadă, dar ele nu sunt catastrofale. Din punctul nostru de vedere, credem că de mult timp Petrolul nu a fost așa aproape de revenirea în Europa fotbalistică. Despre anumite zvonuri care se referă la situația lui Walter în contextul anchetei din partea DIICOT, cred că problema este la Cluj, nu la Ploiești. Transferurile au fost făcute regulamentar”, a afirmat Capră.

Referitor la situația lotului, Capră a declarat că nu este exclus să mai plece unul sau mai mulți jucători. Oficialul a spus că Galamaz a fost lăsat să plece gratis, iar în cazul lui Adrian Cristea clubul i-a acordat înțelegere: „Cristea și-a dorit să plece și l-am împrumutat pentru 100.000 de euro. Pentru un transfer definitiv clubul belgian urmează să-și activeze opțiunea până la sfârșitul lunii aprilie, când trebuie să achite restul sumei până la 800.000 de euro”.

În ceea ce îl privește pe Bokila, acționarul petrolist a spus că speră ca acesta să revină la echipă până săptămâna viitoare. „El a fost suspendat, dar asta nu înseamnă că nu poate reveni la echipă. Când apare, ori va fi reintegrat, ori vom lua altă decizie în privința lui”, a adăugat Capră.
Mediafax

Publicat: 30 01. 2013, 18:44
Actualizat: 30 01. 2013, 18:46