Veste excelentă pentru Steaua: poate conta pe Chipciu! Când va intra pe teren
Chipciu și Nikolic, accidentat și el de două luni, au fost luați în cantonamentul din Turcia
Scos din circuit în derby-ul cu Dinamo din sezonul trecut, Chipciu este aproape să debuteze în acest sezon. Mijlocașul a fost luat de tehnicianul „roș-albaștrilor” în Turcia pentru a se pune la punct cu pregătirea și a juca în amicalul din 11 octombrie, contra lui Șahtior Donețk. Chipciu se va pregăti să evolueze și în campionat în meciul de pe teren propriu contra Viitorului. El îl va înlocui pe Tănase care este suspendat. Este foarte posibil ca mijlocașul stelist să joace și în partida din Liga Campionilor cu Basel, programată pe 22 octombrie, în funcție de cum va reacționa la acest turneu de pregătire.
Accidentat în derby-ul cu Dinamo din 10 mai, fotbalistul s-a ales cu fractură de tibie, apoi s-a recuperat alături de kinetoterapeutul Stelei, Ovidiu Kurti și de Thomas Neubert, preparatorul fizic în clinica acestuia din Germania.
Pe lângă amicalul cu Șahtior, Steaua va mai juca duminică un meci de verificare. Adversară va fi o formație din Irak, Al Shorta. Inițial, campionii României ar fi dorit să joace un amical cu Galatasaray, dar turcii au refuzat.
SESIZARE / Managerul va fi judecat de LPF
Suspendat în Liga 1 și în competițiile europene, Mihai Stoica ar putea intra din nou în atenția Comisiei de Disciplină a LPF. Mircea Sandu a declarat ieri că a solicitat în Comitetul Executiv să se autosesizeze Comisia Ligii și chiar secretarul general al LPF, Valentin Alexandru. „Trebuie să se ia atitudine în fața declarațiilor defăimătoare și jignitoare făcute de Stoica la adresa foștilor jucători ai clubului Steaua”, a afirmat președintele FRF, ieri, într-o conferință de presă. Managerul riscă să fie din nou amendat.
IRAK / Al Shorta, echipa Poliției
Steaua va întâlni duminică pe Al Shorta într-un joc care se va disputa în Antalya. Adversara roș-albaștrilor e echipa Poliției din Irak și e campioana en titre. La formația arabă evoluează Paul Koulibaly, fundașul din Burkina Faso care în sezonul trecut a jucat și pentru Dinamo București. Din lotul deplasat în Turcia nu fac parte Tătărușanu, Latovlevici, Gardoș, Bourceanu, Tănase, Cojocaru, Szukala și Georgievski, convocați la echipele naționale.
Foto: Octav Ganea