Mircea Rednic (57 de ani) a vorbit despre posibilitatea de a pleca de la Dinamo, după ce a preluat echipa în luna octombrie a anului trecut. „Puriul” a asigurat că va rămâne la „cârma” echipei și în sezonul următor:
„Eu am fost clar de la început. Eu rămân, am venit să rămân, nu să plec. Am venit să construiesc o echipă. Am avut posibilitatea cu aceste jocuri oficiale, să-mi fac o imagine asupra jucătorilor pe care i-am adus în iarnă. Luând rezultatele, cred că sunt mult mai bune decât cele ale echipei care a fost în momentul în care am preluat eu. Din jucătorii care au venit, cam nouă rămân. Asta e un lucru bun”, a spus Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari.
Dinamo este pe locul doi în play-out, cu 42 de puncte, la trei în spatele liderului Gaz Metan Mediaș. Totuși, „câinii” pot termina sezonul pe locul nouă, dacă nu vor reuși să câștige în meciul cu ilfovenii iar FC Botoșani se va impune în derby-ul Moldovei, cu Poli Iași.
11 victorii, opt rezultate de egalitate și șase înfrângeri a bifat formația din „Ștefan cel Mare” în acest sezon, cu Mircea Rednic pe banca tehnică.
CLASAMENTUL PLAY-OUT-ULUI:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER