Veste uriașă pentru dinamoviști! Juniorii lui Dinamo se întorc acasă și vor relua antrenamentele în „Ștefan cel Mare”. Ministrul Marcel Vela, implicat în decizie
De ani buni, Dinamo a ajuns chiriașă în propria casă. Echipa mare se pregătește exclusiv în baza de la Săftica și își joacă meciurile de pe teren propriu pe arena tradițională contra cost, 1063 lei pentru fiecare oră, în timp ce juniorii au fost trimiși în pribegie în capătul cartierului Pantelimon, la fosta bază Granitul, acolo unde se pregătesc și dispută partidele oficiale.
Situația pare să se schimbe, iar sutele de juniori și părinții lor primesc o veste excelentă. Conducerea SC Dinamo 1948 SA este aproape de a parafa o înțelegere pentru revenirea celor 11 grupe de juniori în Ștefan cel Mare, acest lucru urmând să fie posibil după ridicarea restiricțiilor legate de pandemia de SARS- COV 2.
Juniorii lui Dinamo se întorc în „Ștefan cel Mare”
Astfel, antrenorii și puștii vor fi reprimiți acasă și vor putea folosi, în baza unei noi înțelegeri cu Clubul Sportiv Dinamo, administratorul bazei deținută de Ministerul Afacerilor Interne, terenul sintetic din spatele Peluzei Cătălin Hîldan, terenul Piți Varga, plus vestiarele aferente celor două arene.
Informația a fost confirmată ulterior și de Ion Marin, viitor membru al comisiei tehnice de la Dinamo.
Ideea a pornit de la Bogdan Bălănescu. Am avut o discuție foarte amplă cu domnul Țălnar și Bălănescu. În vizorul acestei comisii va intra și centrul de copii și juniori. Vom aduce grupele de juniori acasă, în Ștefan cel Mare. Domnul ministru de Interne a aprobat să folosim cele trei terenuri din incinta clubului. În vederea comisiei va intra și echipa a doua, pentru că trebuie să le asigurăm juniorilor o echipă.
– Ion Marin, la Digisport
560 lei pe oră era tariful fixat de Clubul Sportiv Dinamo pentru folosirea terenului sintetic din cadrul complexului din Ștefan cel Mare