Vestea care l-a făcut fericit pe Becali!** Suma promisă finului Borcea pentru a scăpa de Torje
După prima înfrângere a Stelei din campionat, scor 2-1 cu Astra, Gigi Becali a criticat arbitrajul lui Ovidiu Hațegan, căruia îi reproșează penalty-ul acordat prahovenilor.
„Am încredere în arbitraj de când e Avram. Poate Hațegan are ceva cu Steaua sau cu mine, nu pot să zic că e corupt, nu pot să știu ce are nebunul ăsta. El și cu Istvan Kovacs, mi-a zis și Argăseală.” a spus Gigi Becali la gsptv.
Chiar dacă Dinamo este neînvinsă în acest campionat, având patru victorii din tot atâtea posibile și cinci puncte în fața Stelei, Gigi Becali nu este impresionat, fiind sigur că echipa sa va recupera rapid această diferență.
De asemenea, finanțatorul roș-albaștrilor s-a declarat fericit de faptul că Dinamo îl vinde pe Gabi Torje, slăbind altfel echipa din Ștefan cel Mare. Mai în glumă, mai în serios, Becali a declarat că i-a promis lui Borcea un milion de euro, numai să-l vândă pe micuțul mijlocaș.
„Distanța de 5 puncte față de Dinamo e o nimica toată la ora actuală. Dacă ești puternic, așa cum suntem noi, nu ne facem nicio problemă. Îi putem să-i batem în meciurile directe tur-retur. I-am zis lui Borcea că-i dau și eu un milion numai să-l vândă pe Torje ca să scap și eu de el. Chiar dacă vine Goga în locul lui, vor trece trei patru luni până când va intra în forma pe care o avea la Timișoara.” a mai spus patronul Stelei.