Vestea care schimbă planurile în play-off. CFR ar putea juca în cupele europene din această toamnă. Primele reacții

  • Oficialii din Gruia spun că vor plăti în câteva zile toate datoriile și clubul va ieși din insolvență într-o lună, iar Iuliu Mureșan afirmă că ar putea participa în cupele europene încă de la anul, cu acceptul Comisiei de Licențiere.
  • Liga I va trimite 5 echipe în competițiie continentale, la finalul acestui sezon.

Imnul Champions League ar putea răsuna din nou în Gruia, încă din această toamnă. Noul acționar majoritar, Marian Băgăcean, este decis să plătească toate datoriile, astfel încât clubul clujean să iasă din insolvență până la finalul lunii martie. „A virat o sumă consistentă în conturile clubului și sunt sigur că o să mai investească și avem perspectiva sigură de a ieși din insolvență până la terminarea campionatului. Eu sper să fie într-o lună, o lună și ceva, pentru că sunt câteva proceduri care durează. E cert că în câteva zile nu vom mai avea datorii la nimeni, se vor plăti toți banii din tabelul creditorilor și sunt sigur că rămâne o formalitate ca judecătorul sindic să dea decizia de scoatere din insolvență”, a spus Iuliu Mureșan, în emisiunea Fotbal Look.

„Decizia este la Comisia Națională de Licențiere”

Odată scăpată din starea de insolvență, echipa clujeană devine eligibilă pentru a participa în cupele europene. Regulamentul spune că un club ieșit din insolvență poate participa în competițiile continentale după 12 luni. Președintele CFR-ului e însă mai optimist și spune că există posibilitatea ca membrii Comisiei de Licențiere să permită CFR-ului să joace din toamnă în cupele europene și că UEFA nu s-ar opune unei astfel de decizii. „Când am intrat în insolvență am primit o decizie de la UEFA, care spune că timp de 3 ani de la intrarea în insolvență nu putem participa în cupele europene. Deci, practic în 2018 am putea, după acea decizie, dar dacă se plătesc datoriile până la 31 martie s-ar putea să avem o șansă să mergem în această toamnă. Depinde de Comisia de Licențiere de la FRF, în primul rând, din câte m-am documentat”, a spus Iuliu Mureșan, care oferă și exemplul Dinamo, primul club ieșit din insolvență. „Dinamo a plătit datoriile, dar decizia de ieșire din insolvență s-a dat după terminarea campionatului, prin iulie și din cauza asta nu au putut să joace. Ei s-au adresat la UEFA, care a răspuns că decizia este la Comisia Națională de Licențiere. Noi vrem să plătim toate datoriile până la 31 martie. Asta am vorbit cu Marian Băgăcean, care e setat pe ideea asta de la început și vom face apoi demersuri la UEFA, dar mai mult la Comisia de Licențiere de la Federația Română de Fotbal”, a declarat Mureșan pentru Look TV.

„Nu am discutat despre rămânerea mea”

Cel mai longeviv președinte din actualul campionat spune că nu a discutat cu actualul acționar majoritar despre rămânere sa în organigrama clubului: „Nu știu dacă rămân (râde). Nu am vorbit despre acest lucru. Eu sunt genul de om care mă las pe ultimul plan întotdeauna, așa am fost toată viața și nu am întrebat, sincer. Toate discuțiile vor fi după ce echipa va ieși din insolvență. Se va face un consiliu de administrație și vom vedea ce va fi”.

Liga I are rezervate 5 locuri pentru tururile preliminare ale cupelor europene, în actualul sezon. Primele două formații vor merge în preliminariile Champions League, următoarele două în cele ale Europa League, iar un loc este destinat câștigătoarei Cupei României. În acest moment, Viitorul, Steaua, CSU Craiova, Dinamo și Astra sunt echipele din play-off cu drept de participare.

Publicat: 06 02. 2017, 20:40
Actualizat: 06 02. 2017, 20:41