Vestea pe care fanii „câinilor” o așteptau cu nerăbdare:** „Acționarii au ajuns la o înțelegere privind rezolvarea problemelor clubului”

Acționarii clubului Dinamo, Nicolae Badea și Ionuț Negoiță, au ajuns la o înțelegere privind preluarea acțiunilor la care renunță Dragoș Săvulescu, a anunțat, marți, președintele LPF, Dumitru Dragomir.

„Am vorbit acum zece minute cu Ionuț Negoiță. Cu el cred că o să merg la Real Madrid – Barcelona de sâmbătă. La Dinamo sunt ceva probleme, dar nu foarte grave. O să își rezolve problemele acționarii, ei s-au întâlnit, s-au unit așa. Există o înțelegere se pare. A fost însă chestia asta că Nicu Badea a avut ceva probleme medicale și atunci nu a avut timp. Săvulescu e plecat, am înțeles că s-a însurat cu Hollywood-ul. Sponsorizează Hollywood-ul acum. Nu știu ce face acolo”, a spus oficialul LPF.

Dragomir susține că dacă actualii acționari pleacă de la Dinamo nu vor fi mulți oameni de afaceri dispuși să investească la acest club. „La Dinamo de la spectatori până la conducători este o vrajbă totală. La Dinamo, dacă pleacă Badea, Săvulescu și Negoiță cum au plecat și ceilalți patru-cinci speriați de galerie, atunci o să vedeți că nu prea vine nimeni la Dinamo”, a adăugat el.

În ceea ce îl privește pe fostul acționar Cristian Borcea, președintele ligii a afirmat că acesta nu se va mai întoarce în fotbal. „Borcea nu se întoarce niciodată la Dinamo pentru că din cauza fotbalului e condamnat acum la ani grei. Nu e definitiv, dar el a dat bani la fotbal din banii lui și a fost condamnat. Și e o mare nedreptate asta. E foarte speriat, toți sunt speriați”, a explicat Dragomir.

Mediafax

Publicat: 26 02. 2013, 15:23
Actualizat: 26 02. 2013, 15:24