Vești bune înaintea meciului cu Steaua:** „Avem 10 miliarde pregătite pentru ‘U’! Echipa nu va dispărea”
Președintele celor de la „U” Cluj, Ana Maria Prodan, s-a plâns în repetate rânduri de faptul că „Șepcile Roșii” sunt într-o situație limită din punct de vedere financiar și că echipa este în pragul desființării.
Primarul Clujului, Emil Boc, afirmă însă că Universitatea Cluj nu se află într-un moment dramatic și dă asigurări că gruparea „alb-neagră” nu va dispărea de pe harta fotbalului românesc. Mai mult, Boc spune că autoritățile locale au pregătit aproximativ 10 miliarde de lei pentru „U” Cluj și așteaptă la o întrevedere pe juriștii clubului pentru a definitiva actele și pentru a vira acești bani în contul echipei din punct de vedere legal.
„M-am întâlnit de mai multe ori cu doamna Prodan. Dânsa are nevoie de mai multe resurse financiare. Vom face tot posibilul să sprijinim Universitatea. Am așteptat să vină juristul Universității și sper să se întoarcă cu câteva soluții pentru a putea să dăm cele 10 miliarde de lei care sunt pregătite pentru Universitatea, într-o formă sau alta din punct de vedere juridic. Am încercat să organizăm adunarea generală a primilor 50 de oameni de afaceri din Cluj. Acum din nefericire am făcut un test cu doi dintre ei, dar mi-au spus că numai după 20 august e bine să programeze întâlnirea. Trebuie să adunăm în jurul Universității nu numai pe cei care sunt cu vorbele, ci și cu faptele, pentru ca „U” Cluj să meargă mai departe. Vom face tot ce ține din punct de vedere legal să ajutăm U, atât Primăria, cât și CJ. Este foarte important să se adopte acel amendament la Parlament pe care l-am promovat atunci când eram prim ministru, ca să putem finanța „U” și CFR. Până atunci trebuie să găsim soluții împreună așa cum am putut găsi și pentru primele două etape. Pe termen lung trebuie să găsim soluții de investiții, de un investitor care să poată ducă pe termen lung Universiteatea. U nu va dispărea niciodată. Soluții întotdeauna vom găsi, indiferent dacă va fi mai greu sau mai ușor. Nu am lăsat-o nici când era în Divizia B și să o lăsăm acum să dispară când joacă în Liga I? Voi recomanda cât mai mulți oameni să se implice la U”, a declarat Emil Boc, conform Transilvania Look.
U Cluj va juca în această seară contra Stelei, o partidă programată să înceapă la ora 21:30 și care poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro