Vești bune pentru CFR Cluj! Trei jucători au ieșit negativ la al doilea test pentru coronavirus | EXCLUSIV
CFR Cluj a primit o veste bună în cursul zilei de marți, 21 iulie, în ceea ce privește testele pentru coronavirus.
După ce numărul celor depistați pozitiv la CFR Cluj ajunsese la 12, trei jucători din tabăra campioanei au fost testați negativ la cel de-al doilea test efectuat.
Bălgrădean, Golofca și Petrila, testați negativ!
Potrivit surselor ProSport, portarul Cristian Bălgrădean, mijlocașii Cătălin Golofca și Claudiu Petrila au primit rezultatele celui de-al doilea test efectuat la spital și acesta a fost negativ. Cei trei fotbaliști nu se află alături de lotul deplasat de CFR Cluj la București. Golofca este accidentat, Petrila a fost lăsat în afara lotului pentru meciul cu FCSB ce trebuia să se joace sâmbătă, iar Bălgrădean nu are drept de joc în acest sezon, fiind transferat de la FCSB.
Totuși, pentru siguranța lor și a celor din jur, aceștia vor mai fi ținuți la spital în Cluj încă o zi și vor mai efectua încă un test pentru coronavirus, în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
Astfel, dintre cele 12 persoane depistate pozitiv inițial rămân, cel puțin pentru moment, nouă persoane: patru fotbaliști și cinci membri din staff-ul lui Dan Petrescu.
Lista persoanelor infectate cu COVID-19 de la CFR Cluj:
- Alexandru Păun (25 de ani, mijlocaș)
- Cristi Manea (22 de ani, fundaș)
- Damjan Djokovic (30 de ani, mijlocaș)
- Grzegorz Sandomierski (30 de ani, portar)
- Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
- Costin Curelea (antrenor secund)
- Cristian Dragotă (preparator fizic)
- Bogdan Aldea (preparator fizic)
- Radu Pralea (kinetoterapeut)
*Cristian Bălgrădean (32 de ani, portar), Cătălin Golofca (30 de ani, mijlocaș) și Claudiu Petrila (19 ani, mijlocaș) au fost testați pozitiv în primă instanță, dar cel de-al doilea test a ieșit negativ. Aceștia vor repeta testul miercuri, 22 iulie.
Adrian Păun a dat startul infectărilor la CFR Cluj
Adrian Păun a fost primul jucător de la CFR Cluj care a fost depistat pozitiv cu coronavirus, cu câteva ore înaintea meciului cu FCSB, ce trebuia să se joace sâmbătă, 17 iulie, de la ora 21:00. Partida a fost amânată și reprogramată pentru joi, 30 iulie, de la ora 21:45. Lotul convocat de către Dan Petrescu pentru această partidă a rămas în izolare la baza sportivă a Federației Române de Fotbal, de la Mogoșoaia, pentru a repeta testele pentru coronavirus.