Vești bune pentru Dinamo!** Fanii îi vor putea încuraja pe „câini” la meciul contra campioanei Oțelul

Comisia de Recurs a LPF a admis memoriul formulat de FC Dinamo
împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină, sancționând clubul din
Șoseaua Ștefan cel Mare cu o penalitate sportivă de 40.000 lei și
măsura programării unui singur joc fără spectatori, informează
site-ul oficial al grupării „alb-roșii”.

Echipa Dinamo București fusese sancționată de Comisia de
Disciplină a LPF cu disputarea a două etape cu porțile închise și
cu o penalitate financiară de 40.000 de lei, în urma unor incidente
petrecute la meciul cu FCM Târgu Mureș, din prima etapă a sezonului
2011/2012 al Ligii I.

Formația Dinamo București a debutat cu o victorie în sezonul
2011/2012 al Ligii I, după ce s-a impus, la Ploiești, cu scorul de
1-0 (1-0), în fața echipei FCM Târgu Mureș. După gol, fanii
dinamoviști au aruncat două fumigene în teren, a doua fiind aproape
să-l lovească pe observatorul partidei, Romeo Pascu.

Meciul a fost întrerupt, fiind nevoie de intervenția căpitanului
dinamovist Ionel Dănciulescu pentru calmarea fanilor. Abia în
minutul 22, după intervenția lui Romeo Pascu, s-au deschis alte
două sectoare la tribuna II. Dinamo a jucat în prima etapă la
Ploiești deoarece clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost
sancționat cu „penalitate sportivă de 20.000 lei și interzicerea
dreptului de organizare a jocurilor pe teren propriu pentru un
joc”, după incidentele provocate de suporterii dinamovisti la
finala Cupei României, ultimul meci oficial al sezonului
trecut.

Partida Dinamo – Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a III-a a
Ligii I se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00.

wwww.mediafax.ro

Publicat: 08 08. 2011, 16:15
Actualizat: 08 08. 2011, 16:17