Vestiarul Sportului, pe un butoi cu pulbere!** „Studenții” n-au fost plătiți din vară!

Vestiarul Sportului Studențesc stă pe un butoi cu pulbere, după
ce Vasile Șiman nu a mai plătit salariile jucătorilor din vară.
Sătui de amânările patronului, „studenții” au de gând să pună
piciorul în prag.

Codași în clasament, fotbaliștii Sportului sunt ultimii și la
remunerații. Cu toate că Vasile Șiman i-a îndemnat la calm,
promițându-le că le va vira banii până de Crăciun și mai apoi până
la finele anului, conturile au rămas la fel de goale ca și la
începutul campionatului. Ajunși la capătul răbdării, fotbaliștii se
vor întâlni săptămâna aceasta pentru a discuta despre un mod de
protest. Cel mai probabil, aceștia se vor prezenta la reunirea de
pe 7 ianuarie și la antrenamente, dar fără să reînceapă
pregătirea.

Șiman i-a
amenințat

Conștient de situația grea în care se află clubul, Vasile Șiman
a apelat la tactici mai puțin ortodoxe. În ultima ședință din 2010,
patronul le-a atras atenția fotbaliștilor să nu-și depună memorii
la LPF pentru că niciun fotbalist nu a avut vreodată câștig de
cauză în fața sa. Din câte se pare, nu în aceeași poziție se află
vedetele Bălan, Varga, Curelea și Ferfelea. Șiman i-a plătit pe
aceștia pentru a nu-i pierde gratis, sperând chiar să îi vândă în
această iarnă.

Marius Postolache este singurul jucător al Sportului care și-a
depus memoriu la LPF pentru a-și primii banii, dar mijlocașul și-a
retras la scurt timp plângerea fără să dea vreo explicație.

10
puncte are Sportul Studențesc după 18 etape în
Liga I, aflându-se la zece puncte de primul loc neretrogradabil

Publicat: 03 01. 2011, 09:47
Actualizat: 03 01. 2011, 09:53