VEZI AICI** cât va câștiga un arbitru pentru un meci condus în Liga 1!
Site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor a anunțat, luni, baremurile finale ale arbitrilor pentru sezonul 2009/2010.
Astfel, un central urmează să câștige 5.340 de lei pentru fiecare partidă condusă în Liga I.
Indemnizația fiecărui arbitru asistent la un meci din Liga I este de 3.560 de lei, arbitrul de rezervă are un barem de 1.334 de lei, iar observatorul oficial 1.649 de lei.
Pentru un meci condus în Liga a II-a, un arbitru central câștigă 952 de lei, asistenții câte 767 de lei, rezerva 200 de lei, iar observatorii de arbitri și de de joc câte 656 de lei.
În Liga a III-a, un arbitru de centru este răsplătit cu 315 lei, asistenții cu câte 205 lei, iar observatorii cu câte 155 de lei.
Pentru Liga I de fotbal în sală, arbitrii primesc câte 90 de euro, în timp ce al treilea oficial va încasa 35 de euro. Observatorul meciului are un barem de 60 de euro. În Liga a II-a, arbitrii primesc câte 60 de euro, în timp ce observatorul are un barem de 40 de euro.
La juniori și fotbal feminin, arbitrii de centru au un barem de 95 de lei, iar asistenții 65 de lei.