Vezi aici ce promitea Gigi Becali după Dinamo-CFR Cluj 1-0 din sezonul trecut

Finantatorul echipei Steaua, Gigi Becali, declara la finalul meciului Dinamo-CFR Cluj, scor 1-0, desfășurat sezonul trecut că nu va mai ataca vreodata echipa Dinamo si ca doreste sa gaseasca o cale legala pentru a-i sponsoriza cu suma de doua milioane de euro, daca echipa pregatita de Cosmin Olaroiu va juca în Liga Campionilor.

"Am avut mari emotii. A fost ca un meci al nostru. Nu sunt multumit, sunt super fericit. Acest meci l-a cistigat Dinamo si nationalismul romanesc. M-am bucurat mult la gol. Acum sa ne lasati sa ne pregatim de Liga Campionilor. Imi dau cuvintul de onoare ca nu voi mai face in viata mea nicio declaratie impotriva lui Dinamo. O sa ma rog pentru ei la biserica inaintea tragerii la sorti. Daca ne calificam o sa fac o sponsorizare de 2 milioane pentru Dinamo. M-a impresionat jocul lui Dinamo si lupta lor. Nu ne mai facem probleme. Avem patru meciuri usoare. Cred ca Steaua va ajunge în LC, suntem capi de serie. Dumnezeu parca a vrut asta, a fost acea bara la Urziceni, si o alta bara în aceasta seara, la CFR. Dinamo va juca in Ghencea in Liga Campionilor si nu le voi lua niciun ban pentru asta. Cel mult o sa le iauo chirie simbolica de 1000 de euro", a spus Becali.

Becali a mentionat ca Dinamo a dat dovada de onoare. "I-am promis lui Borcea ca o sa fac salutul spartanilor si l-am facut. Dinamo a demonstrat ca are caracter si onoare. Au un joc extraordinar, m-a impresionat jocul lor, tot respectul pentru ei. Dupa meci, le-am multumit celor de la Dinamo, eram fericit", a mai spus Becali.

Dupa meciul câstigat de Dinamo, cu scorul de 1-0, în fata formatiei CFR Cluj, Gigi Becali s-a îndreptat spre tribuna I, unde se aflau suporterii dinamovisti, pentru a-i saluta. În timp ce unii suporteri l-au salutat, altii i-au adresat injurii si au aruncat cu un fular si un steag în directia oficialului stelist. Becali a luat fularul si a plecat cu el de la stadion.

Publicat: 29 03. 2008, 00:00
Actualizat: 29 03. 2008, 18:05