Steaua a ieșit cu fruntea sus și din partida cu Universitatea Craiova, considerată ca fiind ultimul tes dificil înainte de terminarea turului. Cele trei puncte câștigate în Bănie (scor 2-1) mențin Steaua în plutonul fruntaș de patru echipe care au cel mai mare număr de puncte din Liga I.
Dar ce s-ar fi întâmplat dacă Stoichiță nu i-ar fi avut la dispoziție pe Kapetanos, pe Szekely și pe Zapata? Numele celor trei fotbaliști nu sunt alese la întâmplare, iar întrebarea își are rostul ei, pentru că cei amintiți mai sus au fost în trecut la un pas de a se despărți de echipa din Ghencea sau de a fi exilați la Steaua II.
12 puncte câștigate pe cârca lui Szekely și a lui Kapetanos
Steaua a reușit și datorită golurilor marcate de Kapetanos și Janos Szekely să agonisească 12 puncte, aici fiind luate în calcul cinci meciuri în care golurile celor doi s-au dovedit esențiale pentru obținerea victoriilor. Plecând de la realitatea că Steaua ar fi câștigat oricum un punct în fiecare cele cinci meciuri, se poate spune că Janos și Pantelis au contribuit, mai bine spus, cu 12 puncte. Fără ele, roș-albaștrii s-ar fi aflat acum pe locul nouă, la 12 puncte distanță de liderul clasamentului, Poli Timișoara. Deci cu șanse mai degrabă de a prinde Europa League decât Liga Campionilor.
Zapata are o medie de 0,54 goluri încasate pe meci
Dacă se vorbește la modul laudativ de cuplul momentului, Kapetanos – Szekely, cuvinte frumoase ar trebui să primească și portarul Robinson Zapata. Acesta are o cifră impresionantă în meciurile din Liga I în care a evoluat: doar șase goluri primite în 11 partide! Ceea ce înseamnă că goalkeeperul columbian primește 0,54 goluri pe meci, fapt ce-l situează pe poziția de cel mai bun portar din campionat. Chiar dacă a comis uneori gafe de generic TV.
6 Șuturi „grele” pe spațiul porții a avut de apărat Zapata în meciul de la Craiova, unde a încasat un gol
13 goluri au reușit împreună Kapetanos și Szekely pentru Steaua în actualul sezon de Liga I
„Kape” a ajuns să fie preferatul patronului
„Recunosc că nu îmi plăcea de el atunci când l-am văzut în primele meciuri la Steaua. Parcă se lovea mingea de el ca de colțul mesei. Acum sunt un mare fan al său”, a fost declarația surprinzătoare a lui Gigi Becali după meciul de la Craiova.
Golgheterul Stelei în sezonul trecut și creditat cu cele mai mari șanse să-și apere statutul și în acest an, Kapetanos are o clauză de renegociere a contractului în această iarnă. Numai că aceasta va funcționa în favoarea lui de această dată și va fi lăsat de Becali să-și păstreze salariul anual de 180.000 de euro. Asta deși în vară conducerea îl tot bătea la cap pe atacant să accepte un contract inferior din punct de vedere financiar. Ca și Szekely, grecul i-a răspuns patronului prin evoluțiile de pe teren, acolo unde se observă clar o îmbunătățire a jocului său. Aleargă mai mult, intră în combinații cu coechipierii și contribuie la stabilirea scorului chiar și atunci când nu marchează, prin pasele decisive pe care le oferă.
0,61 este media golurilor pe care le marchează pe meci grecul, el fiind cel mai eficient din lot 2 pase decisive a reușit Kapetanos în acest sezon al Ligii I pentru Steaua
Szekely nu poate fi scos din primul „11”
În urmă cu două luni, Janos Szekely era amenințat de Gigi Becali că nu va mai prinde echipa și că poate să-și facă bagajele.
„Nu-mi convine ce se spune despre mine, dar nu am de ales decât să-i răspund patronului numai pe teren”, a replicat Janos. Ambiționat de criticile patronului și încurajat de Bergodi, apoi de Stoichiță, mijlocașul stelist a întors totul în favoarea sa. Este evident că fără susținerea antrenorilor Szekely nu ar fi reușit să ajungă atât de sus. De ce Lăcătuș, Bergodi și Stoichiță l-au inclus de cele mai multe ori în primul „11”, deși patronul nu agrea acest lucru? Simplu. Fotbalistul dădea totul la antrenamente. E genul de jucător care nu are cum să nu fie luat în calcul atunci când se întocmește echipa de start. Altfel, ar mirosi de la o poștă că i se face o nedreptate. De unde diferența între cele două sezoane? Problemele de adaptare pe care le întâmpină un jucător care vine de la o echipă mică la una mare. Și poate a influențat și faptul că Lăcătuș îl utiliza mai degrabă mijlocaș stânga decât dreapta, plus un stil individualist care îl caracteriza la debutul său în Ghencea.
5 goluri a reușit în acest sezon al Ligii I Janos Szekely pentru Steaua
3 pase decisive a avut Janos Szekely în acest sezon al Ligii I
3 dintre goluri au fost marcate de Szekely în prelungiri De ce n-a renunțat Zapata la echipă
Meciul de la Craiova a demonstrat că Stoichiță a avut dreptate să-l păstreze titular pe columbian, deși sud-americanul gafase în meciul de la Tiraspol. Puțini știu că Zapata este jucătorul preferat al lui Argăseală, cel care l-a susținut cel mai mult în perioada în care acesta nu mai apăra și fusese trimis de Becali pe lista de transferuri cu suma simbolică de 300.000 de euro. „Stai liniștit, că tu ai valoare, iar când vei avea șansa să joci, nu vei mai ieși din poartă. Respinge orice lucru negativ la adresa ta și ai să vezi că totul va fi bine pentru tine!”, i-a spus Argăseală lui Zapata în momentul în care columbianul a dorit să aibă o discuție lămuritoare cu conducerea în ceea ce privește viitorul său la Steaua. Deși portarul era criticat de patron, Argăseală a făcut mereu lobby pentru Zapata. „Președintele îl place pentru că e familist, nu pierde timpul prin cluburi precum ceilalți columbieni din echipă, s-a străduit să învețe repede românește și s-a adaptat cel mai bine dintre străinii care au trecut pe la Steaua”, a explicat cineva din cadrul clubului.
6 meciuri a reușit Zapata să nu primească gol în cele 11 partide în care a evoluat în Liga I
Președintele Argăseală a spus mereu lucruri frumoase despre mine și îi mulțumesc Robinson Zapata, portar Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER