În meciul cu Oțelul, giuleștenii nu au simțit lipsa lui Viorel Hizo, plecat de două zile de la echipă. În locul sibianului, pe banca tehnică a Rapidului, a fost instalat Nicolae Manea, iar jucătorii și-au văzut de treabă și au administrat un 3-0 sec gălățenilor, prin care au urcat pe primul loc în clasament, cel puțin până la finalul confruntării FC Timișoara – Steaua. La conferința de presă ce a urmat meciului din Giulești, Manea a reiterat ideea că va rămâne antrenor principal doar până la finalul turului de campionat.
„Am luat echipa într-un moment în care nu am dorit acest lucru, dar a fost un moment în care trebuia să mă implic”, a spus Manea.
Tehnicianul Rapidului a amintit faptul că a discutat cu George Copos, după plecarea lui Viorel Hizo, pentru a aduce un alt antrenor pe banca Rapidului, dar s-a lovit de refuzul patronului din Giulești.
„Am discutat cu domnul Copos, l-am întrebat dacă aducem alt antrenor, a zis , și atunci am preluat echipa pentru aceste șase etape. Oricum, nu e vorba de un alt contract, de ceva deosebit, pur și simplu am preluat echipa și vreau să facem treabă”, a mai adăugat Manea.
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER