VEZI AICI** dezvăluirile lui Balint despre aranjamentele din era „Valentin Ceaușescu”!
Gabi Balint nu este de acord cu aducerea arbitrilor străini
pentru a oficia partidele din Liga 1. Tehnicianul spune că
„fluierașii” din alte țări pot fi corupți mai ușor decât cei români
și nici nu pot fi trași la răspundere în cazul comiterii unor
greșeli majore.
„Acum se insistă pe arbitri străini, dar eu nu sunt de
acord și cred că aceasta măsură s-a luat pentru că se umbla mai
ușor la arbitrii din străinătate decât la cei din România. Cei care
sunt aduși la derby-uri nu pot fi trași la răspundere de nicio
Comisie, se întorc în țara de unde vin. Eu nu cred că un arbitru
român ar mai putea primi bani după tot ce s-a întamplat acum câteva
luni.”, a declarat Gabi Balint pentru sptfm.
Tehnicianul a rememorat câteva episoade din anii ’80 și face
dezvăluiri în legătură cu influența avută de Valentin Ceaușescu
asupra acestora: „Aveam respect față de arbitri, dar făceam
și noi scandal cu ei după meciuri, în special după cele cu Dinamo,
și mă întreb cum puteau Crăciunescu sau Porumboiu să țină în mână
acele meciuri. Din cate îmi aduc aminte, nu am luat niciun cartonaș
roșu la Steaua. Nu știu ce presiuni erau, dar Valentin nu s-a dus
niciodată la un arbitru să ne ajute, doar să ne arbitreze corect.
Atunci se făceau multe aranjamente, să recunoaștem, nu cu bani, dar
erau și chestiuni politice”