Victima

Să vrei totul și să te mulțumești cu puțin. Să zici că pleci și să stai pe loc. Să pleci și să te întorci.

Să pui condiții și să renunți la ele. Când reîncepi o relație așa, de orice fel ar fi relația, „până la adânci bătrâneți“ sau „până la expirarea contractului“, pare țintă de neatins.

Rednic s-a întors după ce a zis că s-a săturat. Va lucra din nou cu acei jucători care, se spunea, îl săpaseră. A acceptat să lucreze cu Dinu după ce a zis că nici nu discută. Sigur, a zis și că e „mai egal“ decât colegul său, dar nu va face transferuri de capul lui.

Între timp, se zvonește că cei de la conducerea clubului Dinamo aleargă după un al doilea iepure. Chiar și după Paște. Iar Rednic speră să nu fie înlocuit. E apărat de o clauză călduroasă.

Dar și clauza poate să se întoarcă împotrivă-i, dacă elevii țin neapărat. Prins atât de strâns în menghină, fără mână liberă la transferuri, lângă un coleg ostil, cu jucători răzbunători și șefi infideli, mă-ntreb ca profana: De ce? De ce s-a-ntors în gura… câinelui?

Va rezista doi ani în aceste condiții? Mă îndoiesc că e masochist. Dar poate suferă de sindromul victimei. Poate s-a atașat de câinii roșii, deși l-au mușcat. Cu ei se identifică.