Victor Angelescu recunoaște: „Sincer, nu mai speram!”. Ce a reprezentat derby-ul Dinamo – Rapid pentru patronul clubului giuleștean

Victor Angelescu, finanțatorul celor de la Rapid, a analizat remiza cu Dinamo, 1-1. În derby-ul etapei a 13-a a Ligii 1 au marcat Gabi Torje (55) și Carnat (90+1).

Dinamo a atins a zecea etapă fără succes, având opt înfrângeri și două remize. De partea cealaltă, Rapid are două rezultate de egalite și o victorie, cu CFR Cluj, în ultimele trei runde.

Derby-ul a produs și un moment de panică: Alexandru Răuță a fost scos cu ambulanța de pe teren și dus la spital.

Victor Angelescu recunoaște: „Sincer, nu mai speram!”. Ce a reprezentat derby-ul Dinamo – Rapid pentru patronul clubului giuleștean

Dinamo – Rapid, 1-1, Carnat e omul care a adus un punct trupei antrenate de Mihai Iosif.

De altfel, rapidiștii au comentat după remiza din „Groapă”: „Pot bate pe oricine în Liga 1”.

„E un punct câștigat într-un derby, e bine, mai ales că am dat gol în minutul 90+1. Sunt mulțumit. E primul Dinamo – Rapid pentru mine (n.red. – ca patron al Rapid), din păcate și ultimul cu suporteri. Pentru noi e o problemă, cred că avem cea mai mare medie la meciuri. Ar fi trebuit să-i lase pe cei vaccinați să vină la stadion, așa e normal, altfel de ce ne-am vaccinat? Să sperăm că decizia asta ține doar 30 de zile. Sincer, nu mai speram în egalare. Felicit Dinamo pentru jocul făcut. Se vede mâna lui Mircea Rednic! E un punct câștigat pentru noi, până la gol am jucat slab” a spus Angelescu după derby.

Publicat: 23 10. 2021, 23:13