Victor Angelescu, un altfel de discurs înaintea derby-ului Rapid – FCSB: „Nu știu ca Steaua să fi retrogradat”. A anunțat prime speciale
Victor Angelescu, finanțatorul Rapidului, a avut un discurs temperat înaintea derby-ului cu FCSB, programat duminică, de la orele 21:30. Acționarul giuleștean crede în autenticitatea marelui meci din etapa a 5-a a Ligii 1 și o validează pe FCSB ca fiind Steaua.
Oficialul rapidist a dezvăluit că a pregătit pentru derby prime specaliale de joc în eventualitatea în care formația sa va cuceri toate cele trei puncte.
Angelescu susține că Steaua este acolo unde se află cei mai mulți suporteri, iar din acest punct de vedere FCSB are mai mulți fani decât CSA, echipa nou promovată în Liga 2.
Victor Angelescu, discurs temperat înaintea derby-ului Rapid – FCSB
Finanțatorul speră ca partida să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar cele două rivale să se respecte, atât pe gazon cât și în tribune.
„Jucătorii au primă specială pentru partida cu FCSB. Nu pot să spun cât. Din punctul meu de vedere este derby. E normal să fie. Aşa cum a spus şi căpitanul nostru (n.r. – Cristian Săpunaru), eu nu ştiu ca Steaua să fi retrogradat din Liga I. Pentru mine FCSB e Steaua şi e un derby de mare tradiţie cu cei de acolo. Asta chiar dacă ei trebuie să folosească alt nume. Acolo unde sunt suporterii, din punctul meu de vedere este şi echipa.
Ştiu că şi ei vor avea suporteri la meci. E un derby important, noi nu vrem să supărăm pe nimeni. Îi respectăm şi cine e mai bun la ora meciului să câştige. Sunt trei puncte, la fel ca şi cu FC Argeş, dar este un derby”, a declarat Victor Angelescu, citat de Agerpres.
Tonul rivalității dintre Rapid și FCSB a fost dat de către fundașul giuleștean Alexandru Dandea, imediat după victoria de la Pitești, cu FC Argeș. Jucătorul de 33 de ani i-a catalogat pe roș-albaștrii din prima ligă drept „o echipă nou înființată”. Ulterior, o zi mai târziu, căpitanul lui FCSB, Florin Tănase, a taxat discursul lui Dandea.
Inclusiv MM Stoica l-a ironizat pe fundașul lui Rapid, căruia i-a adus aminte că FCSB era înființată în momentul în care i-a întins o mână de ajutor, oferindu-i la dispoziție sala de recuperare din Berceni, în vremea în care acesta era accidentat și evolua pentru Astra Giurgiu.
„La fotbal, totul este posibil. Eu îmi doresc să câștigăm. Dacă nu primim gol, cu atât mai bine. Dar eu îmi doresc să luăm cele trei puncte. Nu avem mare rivalitate cu ei, sunt o echipă nou-înființată, cum zice toată lumea. Este o echipă foarte bună, soarta se va decide pe teren”, a fost declarația lui Alexandru Dandea.