Victor Angelescu, finanțatorul echipei Rapid București, s-a arătat relaxat după înfrângerea cu Universitatea Craiova, însă a ținut să îl contrazică pe antrenorul Mihai Iosif.
Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, iar oltenii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Elvir Koljic, în minutul 5.
Victor Angelescu s-a declarat mulțumit de jocul prestat de către echipa sa și le-a transmis elevilor lui Mihai Iosif să se concentreze în continuare pentru a câștiga puncte în campionat.
„Cred că a fost un joc bun, cu ocazii de ambele părți. Eu cred că ritmul a fost unul destul de bun. Noi am început foarte slab în primele 15-20 de minute. Apoi, am revenit, am avut și ocazii, dar n-am reușit să înscriem. Până la urmă, să zicem că, la final, au meritat victoria cu un 5%-10% în plus. Au jucat mai bine și au fructificat primele minute. Dar, asta este, mergem mai departe.
A câștigat Craiova, îi felicităm și mergem mai departe. Nu cred că jucătorii Rapidului au intrat mai relaxați. Chiar am vorbit foarte mult cu ei. A vorbit și antrenorul, și Săpunaru. Nu cred că au intrat mai relaxați.
Mai sunt opt meciuri, ne vom lupta pentru play-off. Rămânem tot pe locul 7, normal că trebuie să începem să câștigăm puncte. Dar mai sunt opt meciuri și se poate, nu e o diferență prea mare”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
După meciul din Bănie, antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a acuzat că știrile legate de cazurile de COVID-19 de la Universitatea Craiova au fost doar povești de adormit copii. Victor Angelescu este de părere că oltenii nu au încercat să folosească această tactică doar pentru a amâna meciul.
„Nu cred că a fost o tactică a celor de la Craiova. Cred că au avut toate acele cazuri de COVID. Mai mult poate faptul că nu au putut să facă antrenamentele, pentru că sunt convins că jucătorii s-au antrenat, mai ales dacă au fost asimptomatici. Sunt convins că au avut cazuri de COVID, de aceea noi am și fost de acord să amânăm meciul, când ne-au cerut”, este de părere Victor Angelescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER