Victor Becali a explicat de ce cere Gigi Becali zece milioane de euro pe FCSB: „E greu să faci asta. Nu costă bani?”

Victor Becali cere desființarea unei naționale
Vezi galeria foto - 5 poze

Victor Becali, vărul patronului de la FCSB, a vorbit despre anunțul lui Gigi Becali cu privire la vânzarea echipei din Liga 1.

După ce l-a îndepărtat pe antrenorul Edi Iordănescu de la FCSB și l-a readus pe Toni Petrea, Gigi Becali a intrat în conflict cu suporterii.

În acest context, liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a anunțat că suporterii au în plan să cumpere echipa de la Gigi Becali, după ce patronul a declarat că vrea zece milioane de euro la schimb.

Victor Becali a explicat de ce costă FCSB zece milioane de euro

Victor Becali a explicat de ce suma pe care o cere Gigi Becali, zece milioane de euro, este una corectă, chiar dacă patronul a anunțat că vinde echipa, dar nu și jucătorii. Impresarul a adus în discuție și coeficientul UEFA al roș-albaștrilor.

„Dacă a spus că o vinde și vin oamenii cu banii, de ce să nu o vândă? A spus: vinde echipa, dar nu jucătorii. Ca să ajungi la un coeficient ca cel al FCSB-ului, este greu. Și, atunci, nu costă bani?”, a spus Victor Becali, potrivit Digi Sport.

„I-am zis (n.r.- lui Gheorghe Mustață): «Dacă o iubiți, cumpărați-o, bă». Eu sunt om de afaceri, eu vreau bani. Sunt serios, am făcut un calcul, i-am zis să-mi dea 100 de milioane. Domne, zici așa să n-o vinzi. Bine, mă, 10 milioane. Dacă vorbim serios, nu de Mustață, că strânge el 10 euro de suporter, nu strânge mai mult de 10.000.

 

Eu am făcut o socoteală, să vină oricine. Dă-mi 10 milioane și-ți dau FCSB. Că atât îți dau, societatea și 3-4 jucători, fără academie. Numele, locul și continuitatea, coeficientul UEFA. Eu o vând, dar nu o cumpără ei. Nu au de unde, orice om serios se gândește. Bine, să zicem că găsim 10 milioane, dar după aia costă 500.000 pe lună. De unde?” – Gigi Becali, în urmă cu câteva zile

Publicat: 23 11. 2021, 18:03
Actualizat: 23 11. 2021, 18:05