Victor Becali asigură că la Dinamo e liniște: „Veteranii au plecat din Austria pentru că au fost lăsați!” Agentul râde de ultimul transfer făcut de italianul Dario Bonetti
10 fotbaliști dinamoviști, printre care veteranii Marius Niculae, Cătălin Munteanu și Ionel Dănciulescu, au părăsit cantonamentul din Austria cu o zi mai devreme decât restul colegilor, dar impresarul Victor Becali dă asigurări că acest lucru nu trădează vreo problemă în sânul echipei antrenate de Dario Bonetti, ci doar probleme organizatorice:
„Nu se pune problema unui conflict în sânul echipei. Era vorba despre locuri în avion, de aceea o parte dintre jucători au plecat azi și restul vor veni marți. Antrenorul i-a lăsat să plece”.
Agentul a vorbit și despre posibilele mutări pe care le mai poate face Dinamo până la finalul verii, ironizând iminenta sosire în Ștefan cel Mare a fundașului de la Palermo, Edgar Alvarez.
„La Dinamo nu știu cine va mai veni în această vară. Negociem momentan pentru Galchev de la ȚSKA Sofia, să vedem dacă se va face schimbul cu Michel Platini. În rest, nu mă ocup cu pensionari din străinătate, ci cu copii precum Dobrosavlevici, Roman, Filip, Buia. Nu aduc jucători de-o seamă cu mine, ca Edgar Alvarez. A jucat 4 meciuri la Palermo, a rupt Italia în două și vine la Dinamo la 33 de ani. Asta e, dacă Bonetti îl vrea, atunci trebuie să îi respectăm decizia”, a spus Victor Becali la Sport.ro.