După ce l-a achiziționat înaintea acestui sezon pe Vlad Chiricheș, Tottenham este interesată și de Gabi Iancu. Cei de la la Mirror au anunțat sâmbătă noaptea că românul se află pe lista de priorități a londonezilor, alături de Christian Benteke.
Victor Becali a confirmat faptul că Iancu este monitorizat de mai multe echipe, printre care și Tottenham.
„Sunt mulți jucători monitorizați de Tottenham. Printre aceștia poate fi și Iancu, un jucător tânăr. Atitudinea, evoluțiile și comportamentul său ca jucător îl pot determina pe antrenor să-l folosească. Mă așteptam să joace mai mult la Steaua, cred că a înțeles situația și a învățat ceva din ceea ce s-a întâmplat. Ar trebui să-l motiveze pe Iancu o astfel de monitorizare.” a spus Victor Becali la Sport.ro.
Impresarul a mai precizat că în aceeași situație se află și Dorin Rotariu, jucător despre care ProSport a scris în exclusivitate că este monitorizat de Man United.
„Dorin Rotariu, ca și Iancu, sunt monitorizați de toate echipele mari, printre care Chelsea sau Man United. Aceste echipe monitorizează foarte mulți jucători tineri.” a mai spus impresarul.
Victor Becali a vorbit și despre situația lui Tătărușanu, jucător aflat în ultimele șase luni de contract cu Steaua.
„Sunt convins că Tătărușanu nu a semnat un contract cu o altă echipă. Nu cred că l-a convins niciun club”, a mai spus Victor Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER