Victor Becali: „După cum sunt arbitrajele, cred că FRF-ul doarme”

Recent, Mircea Sandu făcea o paralelă între contractul semnat de
Dorel Stoica cu Universitatea și cel al lui Dănciulescu cu
Hercules. Șeful FRF era mirat de faptul că atacantul a putut semna
un astfel de contract, prin care înțelegerea putea fi reziliată
unilateral, dar a fost contrat astăzi de impresarul Victor Becali.
Acesta a spus că între o înțelegere pe un an și una pe o perioadă
mai mare, dar pe care o poate rezilia clubul după un an, prin plata
unei amenzi către jucător, e preferabilă a doua variantă.

Becali l-a înțepat pe președintele FRF, făcând și el aluzie la
arbitraje, după ce Mircea Sandu afirmase că impresarii „dormeau” la
momentul semnării contractului lui Dănciulescu.

Mircea Sandu să vorbească de lucrurile la care se pricepe,
nici eu nu spun cum ar trebui să fie condusă Federația, că nu mă
pricep. Cum era mai bine? Să nu-i prelungească contractul în cazul
promovării, deci după un an, și să nu-i dea nimic, sau așa…Era
opțiunea clubului. Noi am cerut, dacă promovează să-i prelungească
contractul, dacă nu, să plătescă o amendă. Dacă nu era amenda,
introduceau ei o clauză în contract. Asta e latitudinea lor. În
România știu și eu de cel puțin 10 jucători care sunt în situație
asemănătoare. Cum e mai bine, să nu-i prelungească contractul sau
să-i dea ceva bani? Dar când a vorbit domnul Mircea Sandu a făcut o
paralelă între contractul lui Dănciulescu și cel al lui Dorel
Stoica. Oricum, dacă ar fi să vorbesc și eu aș zice că, după cum e
arbitrajul, „doarme toată federația”. Sunt în subordinea
Comitetului Executiv…Am înțeles că a și zis Mircea Sandu că va
lua el măsuri cu membri Comisiei dacă nu va fi pedepsit drastic
Onicaș, deci are legătură Federația cu arbitrajul
„, a spus
Victor Becali, la Sport.ro.

Publicat: 05 08. 2010, 19:40
Actualizat: 05 08. 2010, 19:46