Victor Becali îi promite vărului Gigi aproape 30 de milioane de euro din transferul a numai trei jucători:** „Mă mai gândesc dacă îi dau!” Primul nume la „sosiri”
Gigi Becali pregătește o adevărată revoluție în vara acestui an. Chiar dacă Steaua se pregătește de participarea în preliminariile Ligii Campionilor, șeful roș-albaștrilor recunoaște că se pregătește să se despartă de trei dintre cei mai buni oameni, unul dintre aceștia nefiind o surpriză, fundașul Vlad Chiricheș. La capitolul „sosiri”, Becali a lăsat de înțeles că principala țintă este vasluianul Nicușor Stanciu, dar a spus și că are în vederi mai mulți jucători din naționala de tineret.
„Eu mai discut cu Victor și îl mai întreb de oferte pentru jucători. Mi-a zis că pe Chiricheș îl vinde sigur la vară, pe 15 milioane. M-a întrebat dacă îl dau și pe Chipciu, dar am zis că nu. El mi-a spus că are ofertă de 8 milioane, dacă e așa, îl dau. M-a întrebat și de Bourceanu, am zis că îl țin, că nu vreau să stric echipa. Mi-a spus că are ofertă de 5 milioane de euro, așa că mă mai gândesc. Mă rog, totul este la nivel de bârfă, nu am nicio ofertă oficială pentru niciunul din ei.
Cu cine vom semna? Nu știu, poate vă spun după meciul tineretului. Stanciu?! Nu zic nimic! A spus domnul Porumboiu că îl lasă să se transfere? Eh, atunci este bine. Mă gândesc să cumpăr toată naționala de tineret”, a spus Becali la DigiSport.