Victor Becali:** „Pentru ce să fie suspendați jucătorii? Ei și-au susținut colegul!”

Victor Becali spune că doi dintre jucătorii care au creat o
adevărată furtună la Dinamo nu sunt impresariați de el și
precizează că modul în care s-a comportat conducerea cu Florin
Bratu seamănă mai degrabă cu o pedeapsă. Becali este de părere că
cei șase fotbaliști nu trebuie sancționați după această „escapadă”,
ei nefăcând altceva decât să-și susțină colegul.

„Boștină nu e impresariat de mine, iar cu Bratu ne-a
expirat înțelegerea. Noi suntem alături de jucătorii pe care îi
reprezentăm. Eu îi apreciez pe cei care sunt solidari. Dintre toți
jucătorii, doar șapte au mai rămas solidari și îi apreciez. Bratu a
zis că vrea să joace la echipa a doua. Dar la felul în care a fost
trimis acasă a semănat cu o pedeapsă. Când ești conducător, trebuie
să știi să gestionezi asemenea conflicte. Dacă au plecat trei
jucători din cantonament, eu nu cred că poți să rezolvi problema
intrând în conflict cu un alt jucător. Bratu, după accidentarea pe
care a avut-o, i s-a propus diminuarea contractului. Lui Zicu la
fel. Lui Alexe n-are cum să renegocieze contractul, ar ajunge să
câștige salariul minim pe economie. Pentru ce să-i suspende pe cei
șase jucători? Ei au plecat în semn de solidaritate cu Bratu. Și-au
susținut colegul”,
a spus Victor Becali la gsptv

Publicat: 16 04. 2010, 17:00
Actualizat: 16 04. 2010, 17:02