Înaintea partidei cu FC Botoşani, programată joi, de la ora 18:00, în Bănie, Victor Piţurcă a recunoscut că-l apreciază pe tânărul jucător de la Clinceni, George Merloi.
Deşi Piţurcă a afirmat că nu s-a discutat un transfer, conducătorii din Bănie au făcut deja o primă ofertă pentru internaţionalul de tineret, refuzată însă de ilfoveni, care şi-ar dori cel puţin 500.000 de euro pentru atacantul de 20 de ani.
„Despre Merloi nu am văzut ce s-a scris, dar ştiu că a marcat trei goluri în ultimul meci. E un jucător interesant, dar nu s-a pus până acum problema unui transfer. Căutăm jucători, dar nu avem nimic concret”, a declarat Piţurcă.
Deşi tânărul portar Laurenţiu Popescu a avut câteva ezitări în meciul de la Sf. Gheorghe, Victor Piţurcă a spus că-i va acorda credit în continuare, iar Mirko Pigliacelli va rămâne la echipa a doua până când va dovedi seriozitate în pregătire.
De asemenea, Tiago Ferreira, care a avut o evoluţie slabă, greşind decisiv în partida cu Sepsi, va primi în continuare credit, deoarece unul dintre concurenţii săi pe post, Renato Kelic, este un alt jucător cu care Piţurcă s-a certat, croatul fiind marginalizat de atunci.
„Nu sunt supărat pe Pigliacelli, dar depinde de cum se va pregăti pentru a reveni la prima echipă. Când va începe să se pregătească aşa cum trebuie să o facă un jucător sub contract cu Craiova, atunci va reveni. Pigliacelli a greşit aproape la fiecare meci şi i-am dat şanse.
Chiar dacă vi s-a părut că Popescu a făcut un meci slab, este jucătorul nostru, tânăr, de perspectivă şi eu ţin la el şi îi voi da credit în continuare. Şi Tiago, chiar dacă a greşit, va juca în continuare. El e un jucător tehnic şi am nevoie de el ca să construiască, pentru că vreau ca Universitatea să joace ofensiv. Kelic este la antrenament şi trebuie să-şi câştige locul în echipă”, a declarat Piţurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER